-0.5 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialSIF-urile, in fruntea scaderilor pe bursa

SIF-urile, in fruntea scaderilor pe bursa

Sedinta de tranzactionare de joi a fost una foarte palpitanta, iar increderea inca nu a revenit printre investitori. Am avut cresteri, scaderi, si iar cresteri. Am avut tranzactii suspecte pe bursa, la ora 13.30 au fost lansate mai multe ordine mari de vanzare in special pentru cele cinci SIF-uri, lucru care a adus la o scadere a cotatiilor de peste 14%, dar dupa aceea aceste actiuni si-au revenit.

Multi investitori asteapta sa vada evolutiile burselor straine pentru a lua noi hotarari in privinta propriilor portofolii. Cele cinci societati de investitii financiare (SIF) au inregistrat scaderi importante, de peste 7%. Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 7,43%, pana la 17.851,52 puncte. Toate cele cinci SIF-uri au ajuns la valori subunitare lucru nemaintalnit din 2004, astfel SIF Oltenia a pierdut 7,84% din valoare, pana la pretul de 0,94 lei, pe o lichiditate de 4,47 milioane lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni SIF Transilvania (SIF3) au insumat 3,67 milioane lei, iar titlurile s-au depreciat cu 4,82%, pana la 0,474 lei.

Actiunile SIF Moldova (SIF2) au atras cea mai mare lichiditate in sedinta de joi, de 5,16 milioane lei, in vreme ce titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au coborat cu 9,68%, ajungand la 0,84 lei, pe fondul unor schimburi de 3,39 milioane lei. Tranzactiile cu actiuni SIF Muntenia (SIF4) au totalizat 2,01 milioane lei, iar pretul lor a scazut cu 9,09%, la 0,80 lei.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 1,72%, pana la 3.539,07 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 0,82%, pana la 2.639,54 puncte.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a fost singurul care a inchis pe verde sedinta, cu o crestere de 0,24%, ajungand la 8.703,44 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 3,01%, pana la 352,62 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 3,84%, pana la 486,57 puncte.
In sectorul bancar, titlurile BRD SocGen (BRD) s-au apreciat cu 1,84%, pana la cotatia de 8,30 lei, in urma unor schimburi de 4,84 milioane lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 6,06%, pana la 0,62 lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au castigat 1,85%, ajungand la pretul de 110 lei, pe o lichiditate de 1,81 milioane lei.

In sectorul petrolier, actiunile Petrom (SNP) au atras o lichiditate de 3,33 milioane lei si s-au apreciat cu 0,79%, pana la 0,254 lei, in vreme ce titlurile Rompetrol Rafinare s-au depreciat cu 6,20% pana la cotatia de 0,0333 lei.
In sectorul energetic, titlurile Transelectrica (TEL) s-au scumpit cu 0,75%, la pretul de 13,40 lei, pe o lichiditate de 757.000 lei, in vreme ce actiunile Transgaz Medias s-au depreciat cu 10,51% pana la cotatia de 140,5000 lei
Tranzactiile cu actiuni Azomures (AZO) au insumat 703.300 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 14,99%, pana la 0,295 lei, in timp ce titlurile SSIF Brpker Cluj au pierdut 12,40% din valoare pana la cotatia de 0,2190 lei.

O situatie speciala inregistram la actiunile Policolor Bucuresti care s-au apreciat cu 25% pana la 4,28 lei. Au fost realizate 95 de tranzactii cu 156.498 de actiuni Policolor in cadrul ofertei publice de cumparare lansate de catre Romanian Investment Fund (Cyprus) Limited si RC2 (Cyprus) Limited.
Producatorul de produse lactate Albalact Oiejdea (ALBZ) a realizat cel mai mare rulaj al zilei pe piata RASDAQ de 0,570 milioane lei. Actiunile au sczut cu 2,64% pana la cotatia de 0,2210 lei/actiune. Forconcid Ramnicu Valcea (FOND) a avut tranzactii in valoarea totala de 0,344 milioane lei, iar actiunile au urcat cu 19,95% pana la cotatia de 98,0000 lei/actiune.

Top 5 cresteri la BVB

1. Sinteza Oradea         15,00 %
2. TMK Artrom Slatina 14,66 %
3. Transilvania Constructii         13,83 %
4. Romcarbon Buzau         13,58 %
5. Bermas Suceava         8,77 %

Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă