Directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, Marius Mihăilă, a fost reținut de procurorii anticorupție, fiind acuzat de trei infracțiuni de trafic de influență și încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției. În același dosar, a fost reținut Bogdan Cristea, șeful Serviciului cadastru din cadrul OCPI Brașov, se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit procurorilor, în perioada 2013 – 2015, Marius MIhăilă, în calitate de director interimar al O.C.P.I. Brașov, a oferit consiliere și a îndrumat persoane fizice și juridice care doreau obținerea de lucrări cadastrale, către o societate comercială specializată în astfel de servicii, unde inculpatul a avut calitatea de asociat și de administrator până în luna octombrie 2013, iar ulterior acestei date a continuat să controleze firma printr-o persoană interpusă, cu scopul de a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit.
De asemenea În cursul lunilor iulie – octombrie 2015, Cristea Bogdan, în calitate de șef Serviciu cadastru din cadrul O.C.P.I. Brașov, a oferit consiliere de specialitate persoanelor fizice private, autorizate să efectueze lucrări cadastrale și a pus la dispoziția unei persoanei fizice autorizate un CD ce conține o documentație cadastrală din anul 2008, cu scopul de a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit.