7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialŞeful de la sindicat, bugetarul fără nici o grijă

Şeful de la sindicat, bugetarul fără nici o grijă

Mii de angajaţi îşi vor pierde posturile în urma restructurărilor anunţate de guvern în sistemul public, dar liderii de sindicat stau liniştiţi: legea îi protejează, indiferent de rezultatele profesionale.

Guvernul anunţă evaluări şi restructurări masive în ministere şi agenţiile subordonate, dar statul nu se va putea atinge şi de liderii de sindicat.
Astfel, dacă într-un departament al unei direcţii sau agenţii există patru inspectori şi, în urma restructurării, se decide să rămână trei posturi, se va da examen, a decis Guvernul. Însă dacă unul dintre cei patru este lider de sindicat, acela îşi va păstra automat postul, fără a mai fi evaluat. Într-o atare situaţie, examen se va mai organiza doar pentru celelalte două posturi rămase. Există şi o a doua situaţie: dacă s-ar decide să rămână un singur angajat din cei patru, acela va fi liderul de sindicat, ceilalţi trei urmând a fi concediaţi fără vreo evaluare prealabilă a competenţelor.

Examen, nu şi concedieri

Cele două ipostaze reflectă de fapt modul în care interpretează oficialii Ministerului Agriculturii litera Legii Sindicatelor nr. 54/2003. Articolul care i-ar imuniza pe şefii sindicaliştilor stipulează că „în timpul mandatului şi în termen de doi ani de la încetarea mandatului, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la apreci-erea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale”.
„Mie nu mi se pare just, dar, dacă asta scrie legea, asta e”, spu-ne inspectorul guvernamental din Ministerul Agriculturii, Iulia Cârcei, care speră ca astfel de cazuri să nu fie foarte dese. „Această excepţie se aplică funcţionarilor publici din toate domeniile care au şi poziţia de lideri de sindicat. Lui Marius Pet-cu, preşedintele CNSRL-Frăţia, legea i se pare foarte clară: „În orice situaţie normală, legea sindicatelor îi protejează pe liderii de sindicat. În situaţie de restructurare, ei nu vor fi vizaţi. Trebuie să le fie asigurate locurile de muncă şi posibilitatea de a-i reprezenta pe salariaţi”. În ceea ce priveşte examinarea sindicaliştilor-şefi care ocupă un post într-un departament care va fi micşorat, Petcu vine cu o interpretare diferită a legii faţă de cea a Ministerului Agriculturii: liderii de sindicat să dea examen pentru păstrarea postului, iar dacă pică, să li se asigure unul inferior. Nici lui Adrian Cojocaru, lider în cadrul CERES, nu i se pare normal ca şefii de sindicat să nu fie examinaţi. „Liderii au imunitate pe perioada mandatului, dar foarte bine poate să intre şi liderul de sindicat în morişca asta de evaluare sau reevaluare. În momentul în care am discutat (n.r. – cu oficialii Minis-terului Agriculturii), săptămâna trecută, nu s-a pus problema ca liderii de sindicat să fie exceptaţi. Este posibil ca unii să scape şi alţii nu”.

„Şi lipsa de performanţă poate fi imputată cuiva”

Specialiştii contactaţi de RL au opinii diferite. „Şi lipsa de performanţă poate fi imputată cuiva. Liderii sindicali au un regim special faţă de angajatul normal, asta nu înseamnă că el nu poate fi evaluat din poziţia lor de profesionişti în ceva”, explică Marian Manolache, specialist în resurse umane. Avocata Cristina Chira, pe de altă parte, nu vede cum ar putea un minister să îi demită pe liderii sindicali, având în vedere normele existente. „Din cum sună legea, liderii de sindicat nu pot fi restructuraţi. Pot fi daţi afară, dar sub alte motive”.

 

Cele mai citite

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...
Ultima oră
Pe aceeași temă