Activitatea sectorului de constructii din Romania s-a redus in februarie cu 8,6% fata de ianuarie, fiind cea mai mare scadere din Uniunea Europeana (UE), in timp ce in termeni anuali, lucrarile de constructii s-au diminuat cu 6,7%, a anuntat, vineri, Eurostat, citat de Newsin.
Fata de februarie 2008, Romania a inregistrat al saselea ritm de scadere din blocul comunitar. In ianuarie, Romania se mentinea inca pe primul loc in UE dupa cresterea anuala a acestui indicator, inregistrand un avans de 14,7% fata de ianuarie 2008, potrivit datelor revizuite ale biroului european de statistica.
Sectorul constructiilor a crescut in februarie cel mai mult in Polonia, cu 2,2%, si Suedia, cu 2,1% fata de a doua luna din 2008, iar cele mai mari scaderi in acest domeniu au fost inregistrate in Slovenia, de 25%, Germania, de 20,9%, si Spania, de 15,4%.
Eurostat, care a centralizat date pentru 11 din cele 27 de state membre, arata ca sectorul constructiilor a scazut in UE, in februarie, cu 11,2% fata de aceeasi luna din 2008, iar tarile din zona euro au inregistrat o reducere anuala mai mare, de 11,8%, in acelasi interval.
Constructiile de cladiri au scazut in a doua luna a anului cu 12,2% fata de luna similara din 2008 in UE si cu 13,1% in zona euro, iar cele ingineresti s-au redus cu 8,2% in UE si cu 9,5% in zona euro.
Fata de luna anterioara, sectorul constructiilor a raportat o scadere de 1,6% in UE si de 1,8% in zona euro, potrivit Eurostat.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro