Aproximativ 20 de persoane au fost reţinute, suspectate de organizarea unei reţele de trafic cu motoare de ambarcaţiuni furate de pe şantiere navale şi din porturi în care sunt vizaţi româno-moldoveni, a anunţat Jandarmeria din Rennes, potrivit Mediafax.
Reţinerile acestor persoane, suspectate că sunt autori sau complici în această reţea, au fost efectuate duminică la Paris şi în regiunea pariziană. Este vorba despre o "filieră structurată, perfect organizată, care asigură plecarea motoarelor de ambarcaţiuni de pe teritoriul francez prin intermediul unor furgonete staţionate în sectoare din Vincennes şi Nation, în regiunea pariziană", se arată într-un comunicat emis luni de Jandarmeria din regiunea Bretagne.
Investigaţiile s-au orientat, începând de la sfârşitul lui 2012, către "indivizi moldoveni (cu dublă cetăţenie româno-moldoveană) implantaţi în regiunea pariziană". Aceste noi reţineri au fost operate după o serie de arestări în acelaşi dosar, în 2013, precizează sursa citată.
Zeci de motoare au fost furate în ultimii ani de pe ambarcaţiuni din porturi bretone sau de pe şantiere navale.