In editia de duminica, ziarul britanic "The Sunday Times" a publicat un articol despre impresiile de calatorie in Romania ale unui cunoscut jurnalist si scriitor britanic al genului.
In periplul sau prin Romania, Jeremy Seal, celebru prin scrierile sale despre calatoriile in Turcia si in Orientul Mijlociu, trece in revista, cu stilul specific englezesc, locurile pe care le-a vizitat. In drum spre Delta Dunarii, la Slobozia, jurnalistul britanic consemneaza uimit existenta "in mijlocul unei mari plantatii de cartofi, a unei copii a fermei Southfork, inconjurata de agricultori pe biciclete ruginite si – luati aminte – o replica, redusa la jumatate, a Turnului Eiffel", pana nu demult punct de atractie pentru cei care vizitau Romania. Insa, fara doar si poate, principala atractie a fost Delta Dunarii, una dintre cele mai importante destinatii ecologice din lume, dupa cum remarca si Seal. "Delta Dunarii devine tot mai mult o importanta destinatie ecologica, impanzita cu peste 300 de specii de pasari si aproximativ 2000 de mile patrate de insule cu stavilare, cu sate izolate si cu canale demarcate de salcii". Trecand pe langa "stavilare, copacii ce se scalda in ape si lacurile pline de nuferi unde isi au cuibul cormorani, lisite, batlani si pelicani" si lasand in urma Delta Dunarii, cu peisajele ei extraordinare, jurnalistul britanic descopera orasele faimoase din centrul si vestul tarii: Sinaia, cu "muntele artistocratic ce se inalta in spatele orasului si vile fin de siecle indesate in gradini saracacioase" si Sibiul – "exponatul unei cetati medievale a Transilvaniei germano-saxone, care este in 2007 Capitala Culturala europeana". In final, Jeremy Seal pare a fi cucerit de cele vazute aici: "Combinand peisajele cu abundenta pitorescului de prim rang, simti ca Romania devine o destinatie care trebuie vazuta neaparat."
ARTICOLUL DIN SUNDAY TIMES
De-a lungul Deltei Dunarii
Romania a ajuns printre primele tari din lista abundenta a locurilor ecologice care merita sa fie vazute. Pana si mancarea a inceput sa devina din ce in ce mai buna, spune Jeremy Seal.
Ne aflam undeva langa Slobozia, si ne indreptam spre Delta Dunarii, cand Razvan, ghidul si soferul meu, a oprit pe drumul plin de praf pentru a-mi arata Hotelul Dallas. Acolo se inalta, in mijlocul unei mari plantatii de cartofi, o copie a fermei Southfork inconjurata de agricultori pe biciclete ruginite si –luati aminte– o replica, redusa la jumatate, a Turnului Eiffel. Constructiile hilare si hoteluri tribut, copiate de la televizor – sondele de petrol Ewing, judecand dupa aparentele acestui Dallas special, mai au mult pana sa sece – obisnuiau sa fie principalele puncte de atractie ale unei vizite in Romania. Nu mai este cazul acum. Sibiu, exponatul unei cetati medievale a Transilvaniei germano-saxone, este in 2007 Capitala Culturala europeana, in timp ce Delta Dunarii devine tot mai mult o importanta destinatie ecologica, impanzita cu peste 300 de specii de pasari si aproximativ 2000 de mile patrate de insule cu stavilare, cu sate izolate si cu canale demarcate de salcii. Aceasta a fost candva, un loc plin de apa in care minoritatile disidente se ascundeau; acum este locul unde se gaseste una dintre cele mai luxoase "colibe" aflate in pustietate, complexul Delta Nature Resort.
Combinand toate acestea cu o abundenta de pitoresc de prim rang – prima imagine pe care am vazut-o a fost aceea a unui barbat care, pe aeroportul din Bucuresti, taia iarba ce ii ajungea pana la mijloc cu o secera – si deja simti ca Romania devine o destinatie care trebuie vaxuta neaparat.
"Binenteles ca taie iarba", mi-a spus Razvan atunci cand m-a intampinat la aeroport. "Cum altfel ar putea cei care lucreaza la aeroport sa-si hraneasca animalele?"
Am mers spre est. Inundatiile de primavara care au afectat de-a lungul anilor tara, au impins delta dincolo de cele mai extragangante contururi ale sale. Egrete si ibisi impanzesc poienele. Apa inconjoara peretii colibelor facute din trestie si presarate in jurul moscheelor turcesti – caci turcii sunt numai una dintre numeroasele minoritati care au ramas aici, in cele mai indepartate colturi ale Europei.
Delta Dunarii a suferit transformari ecologice in timpul lui Ceausescu – care planuise sa o dreneze pentru a putea dezvolta agricultura aici – dar a fost desemnata ca World Heritage Site in anii ‘90. O data cu deschiderea, in 2005, a Delta Nature Resort, cu receptia care pastreaza stilul traditional si cu cele 30 de vile pentru oaspeti, este ca si cum aceasta zona s-ar fi transformat peste noapte din neingrijitele Broads in luxuriantele Okavango.
Din vila mea, o combinatie intre o casa de vara si o baraca de pescuit, cu camera de zi si terasa privata, se putea vedea de la lacul Somova la malurile impadurite ale Dunarii si am cantarit raritatea Romaniei: un meniu international de prima clasa.
Complexul de vile este asezat pe un teren relativ inalt, lucru ce face ca delta sa fie la o ora distanta fata de unde ne aflam, parcusa cu barca cu motor a hotelului. Putin importa: printre stavilare, copacii ce se scalda in ape si lacurile pline de nuferi unde isi au cuibul o multime de cormorani, liste, batlani si pelicani. Ciorile care patruleaza se napustesc asupra cuiburilor nesupravegheate pentru a fura ouale. serpii stau incolaciti in jurul salciilor. Bule ciudate se ridica din adancimile de nepatruns.
Am ajuns pe tarm, pe insula Uzlina, unde un taran batran cu niste ochi albastri ca cerul ne-a oferit un pahar de vin facut in casa si bucati de branza. Palarii pentru fiecare sezon: unele din trestie cu boruri largi, altele, din lana, subtiri cu urechi – atarnau in fiecare cuier, iar pe polita trona o fotografie stearsa in care era imortalizat momentul intalnirii sale cu Ceausescu, care avea o casa de vacanta in apropiere.
Am mers spre vest, pana cand muntii – si arhitectura absurda – au anuntat ca am intrat in Transilvania. In Sinaia, muntele artistocratic ce se inalta in spatele orasului si vile fin de siecle indesate in gradini saracacioase. Mandria locului, am mers la Castelul Peles, resedinta de vara a regelui Carol I si a reginei-poeta Carmen Sylva, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Aici erau usi secrete in spatele rafturilor cu carti din biblioteca, candelabre din sticla de Murano si cu marmura de Carrara pe pardoseala.
LA pensiunea din orasul Magura ne-am oprit pentru o masa copioasa: bucati de porc, cartofi cu mirodeniisi ciuperci salbatice. A fost o masa de intampinare din partea restaurantului romanesc, unde numai citind meniul iti poti da seama ca vor sosi repede.
Am mers apoi in Transilvania saxona, unde portile inalte ale caselor si bisericilor serveau pe timpuri drept fortarete. Un batran mi-a spus ca este printre ultimii Saxoni din Biertan. Restul au inceput o viata noua in Germania.
Lumea pe care au lasat-o in urma nu s-a schimbat foarte mult de-a lungul secolelor. Plugurile trase de cai inca mai lucreaza pamantul. Tiganii inca mai merg cu carutele, manand caii care au pusi pe cap ciucuri rosii.
Apropiindu-ne de Sibiu, cu bastioanele cu apa si turnurile sale care inchid cetatea medievala, am dat peste cinci pastori. Erau imbracati in portul popular si purtau palarii rotunde. Se indreptau, ne-au spus, cu turma lor spre noi locuri de pasunat in muntii Fagaras. I-am privit, ca pe o frantura dintr-o alta epoca, cum paraseau drumul si mergeau spre sesul acoperit de lumina soarelui care apunea.
