Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a afirmat marţi că va contesta în justiţie înscrierea, la judecătorie, a statutului de către reprezentanţii auto-declaratei „conduceri a USR”, transmite Agerpres.
„Deocamdată aşteptăm să se înscrie la judecătorie. Să-şi înscrie statutul. Ce statut o să înscrie acolo e problema lor şi bineînţeles că vom contesta în justiţie. Acolo, într-adevăr, poate să se ducă oricine să conteste”, a precizat Manolescu, într-o conferinţă de presă, la sediul USR.
El a menţionat că pe data de 24 mai este programată o nouă înfăţişare în procesul privind contestarea statutului Uniunii Scriitorilor de către Dan Mircea Cipariu şi de Grupul de reformă. „N-au cum să-l câştige, dar pot să treacă şi la faze superioare, pentru că, aşa cum ştiţi, în România orice fleac se judecă de către trei, patru, cinci, şase, şapte, opt instanţe şi după aceea vine şi o ordonanţă preşedinţială. O să ne ducem în continuare, că aşa va fi, că va fi recurs, că va fi apel, după care ne ducem la Înalta Curte… Cine ştie unde mai ajungem”, a susţinut preşedintele USR.
Manolescu a caracterizat acţiunea „reformiştilor” drept „o hărţuială, pe care legea o încurajează, din păcate”. Preşedintele USR a reiterat că orice încercare de dialog cu aceştia a fost sortită eşecului, el acuzându-i de proferarea unor „minciuni, acuzaţii neîntemeiate, fals, calomnie şi limbaj suburban”.
Nicolae Manolescu a dat ca exemplu o serie de afirmaţii făcute de Florin Iaru sau Adrian Suciu, care s-ar regăsi pe site-urile de socializare ale acestora, precum „Manolescu e doar un cadavru care a început să pută”, „arogant borşit”. „Păi, dacă el mă face pe mine cadavru împuţit, atunci eu ce să fac? Să mă bag sub nasul lui poate”, a spus criticul.
Afirmaţiile preşedintelui USR au fost susţinute şi de alţi membri ai conducerii Uniunii – prim-vicepreşedintele Varujan Vosganian, vicepreşedintele Gabriel Chifu, criticii literari Alex Ştefănescu, Răzvan Voncu, directorul revistei România literară, şi Daniel Cristea Enache – director de imagine al USR.
Potrivit acestora, un proces de reformă a USR ar trebui să se realizeze în cadru legal, cu respectarea statutului Uniunii Scriitorilor, urmând ca membrii acestui grup să poată candida, pe această platformă, la alegerile statutare din 2018.
Criticul Alex Ştefănescu a declarat: „La întrebarea de ce sunt unii oameni nemulţumiţi s-ar putea răspunde că unii sunt nemulţumiţi că nu au talent şi că în privinţa asta trebuie să se judece cu Dumnezeu, care nu dă talentul ca pe un ajutor social, iar alţii sunt nemulţumiţi că nu au succes“.
Varujan Vosganian, vicepreşedinte al USR, a declarat că se bucură că măcar Comitetul de iniţiativă nu vrea să reformeze şi Asociaţia Armenilor din România, explicând că, din punctul său de vedere, nimic nu merge prost în USR, ci dimpotrivă, Uniunea nu mai are acum nici o datorie. „Aceşti oameni nu fac decât să saboteze acţiunile noastre. Ei încearcă printr-o atitudine neonorabilă şi lipsită de pudoare să atragă atenţia asupra lor“, a mai spus Vosganian.
La rândul său, avocatul Corina Popescu a precizat că, la trei ani după alegerea lui Manolescu în fruntea USR, Dan Mircea Cipariu a contestat în justiţie ca ilegală această alegere. Ea a menţionat că Cipariu şi asociaţii săi au adresat instanţei două cereri de a se anula alegerea lui Nicolae Manolescu în funcţia de preşedinte al USR şi de a fi numit Dan Mircea Cipariu, de către instanţă, preşedinte al Uniunii, „cu drept de semnătură în bancă”. „Nu ştiu de ce era atât de importantă această menţiune, pentru că, din oficiu, dacă ar fi ajuns preşedinte al Uniunii ar fi avut drept de semnătură în bancă, însă a insistat pe acest aspect”, a spus avocatul.
Potrivit Corinei Popescu, la înscrierea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a organelor de conducere ale USR şi a lui Nicolae Manolescu ca preşedinte al Uniunii, „sistematic, de un an, la fiecare termen, Dan Mircea Cipariu intervine şi cere amânări”.
„Ultima găselniţă – a găsit o asociaţie, care se numeşte Uniunea Artiştilor Plastici, care, evident, nu are nicio legătură cu scriitorii şi care a formulat o cerere de intervenţie în dosar, doar pentru ca, respingându-i-se o asemenea intenţie, să poată face apel şi să se suspende în acest timp dosarul. Sunt tot felul de manopere… „, a comentat avocatul, precizând că respectiva uniune nu este UAP, ci o asociaţie privată înfiinţată de o persoană din Alba Iulia.