1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialRAPORT: Număr record de petiţii şi de amenzi la CNCD în 2013

RAPORT: Număr record de petiţii şi de amenzi la CNCD în 2013

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a înregistrat anul trecut un număr record de petiţii (858) şi a aplicat cele mai multe amenzi (110), printre cele mai cunoscute cazuri de care s-a ocupat fiind colindul antisemit de la TVR şi declaraţia lui Daniel Barbu privind programul HIV.

Anul trecut, la CNCD au fost trimise 858 de petiţii, în timp ce în 2012 au fost trimise 548 de petiţii, se arată în cel mai recent raport de activitate al instituţiei.

Consiliul a constatat fapte de discriminare în 135 de cazuri, în timp ce 348 de petiţii au fost respinse, iar în cazul a 341 de sesizări, Consiliul a constatat că nu este competent să le soluţioneze. Astfel, CNCD a înregistrat recorduri şi în ceea ce priveşte numărul de constatări şi de petiţii primite care nu erau de competenţa instituţiei.

Discriminarea pe criteriul categoriei sociale a fost cel mai des reclamată, în 414 petiţii. Alte criterii de discriminare identificate în petiţii au fost etnie (66), naţionalitate (61), handicap (42), limbă (38), gen (31), vârstă (18), convingeri (14), orientare sexuală (13), categorie defavorizată (13), religie (11), boală cronică necontagioasă (9), infectare cu HIV (4), rasă (3) şi altele (121).

Totodată, cele mai multe petiţii primite – 459 – au fost corelate cu domeniile angajare şi profesie.

În ceea ce priveşte zona din care au provenit aceste petiţii, Capitala este pe primul loc cu 297 de sesizări, urmată de regiunea centru (Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Covasna, Harghita), cu 115 sesizări. Peste 100 de sesizări s-au înregistrat şi în regiunea Sud-Muntenia (Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa şi Călăraşi, cel mai multe provenind din primele trei judeţe).

Tot anul trecut s-au înregistrat cele mai multe amenzi (110), în valoare de 267.800 de lei. În 2012, au fost date 35 de amenzi care au totalizat 114.000 lei. Cele mai multe amenzi din 2013 – 48 – au fost în cuantum de 1.000 de lei.

Amenzile au fost aplicate pentru discriminare pe criteriul categoriei sociale (37), naţionalităţii (15), etniei (14), genului (9), handicapului (7), limbii şi convingerilor (câte 5), vârstei, bolii cronice necontagioase şi orientării sexuale (câte 3), religiei (2), categoriei defavorizate şi infectării cu HIV (câte una) şi pe alte criterii (5).

La amenzi s-au adăugat 48 de recomandări şi 34 de avertismente.

Printre cele mai cunoscute cazuri de care s-a ocupat CNCD anul trecut a fost colindul antisemit interpretat de un ansamblu clujean la TVR 3, în 6 decembrie. Televiziunea Română a fost amendată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu 50.000 de lei, reprezentanţii acesteia spunând că alegerea colindelor interpretate de Ansamblul "Dor transilvan" în timpul emisiunii în direct "Alege verde" de la TVR 3 a aparţinut Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj.

CJCPCT Cluj şi Regia de Transport Cluj de care aparţine Ansamblul "Dor transilvan" au fost amendate cu câte 5.000 de lei de CNCD. Directorul CJCPCT Cluj, Tiberiu Grozea, care era şi director artistic al Ansamblului "Dor transilvan", şi-a dat demisia din ambele funcţii, după scandalul creat în jurul interpretării colindului.

Reacţii negative faţă de difuzarea colindului au fost exprimate inclusiv de Ambasada Israelului, Ambasada SUA, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Cluj şi mai mulţi lideri politici români.

Un alt caz celebru de discriminare de anul trecut a fost soldat cu demisia unui ministru. Daniel Barbu, ministrul Culturii la vremea respectivă, a declarat, pe 8 decembrie, că banii alocaţi pentru programul naţional de prevenire şi combatere a infectării cu HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat pentru programele ministerului pe care îl conducea şi că s-ar putea organiza mai multe evenimente culturale "dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate". O zi mai târziu preşedintele Traian Băsescu a spus că Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul liberal al Culturii imediat, iar preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat că crede că Barbu va demisiona. În 12 decembrie, Daniel Barbu şi-a înaintat demisia din funcţia de ministru al Culturii.
El a fost sancţionat ulterior cu avertisment de către CNCD, în condiţiile în care şi-a asumat responsabilitatea pentru declaraţiile făcute, şi-a cerut scuze public şi şi-a dat demisia.

CNCD a avut în atenţie, în februarie 2013, şi declaraţia lui Rareş Buglea, consilier local în Alba Iulia, făcută pe contul său de Facebook, în care acesta susţinea sterilizarea femeilor rome care nu au condiţii să crească un copil. Buglea a fost amendat de CNCD cu 8.000 de lei, iar o parte din membrii Consiliului Local Alba Iulia au cerut demisia sa. Buglea şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al TNL Alba şi a anunţat că se delimitează de PNL până la lămurirea scandalului în care este implicat.

Acest scandal a urmat celui de la începutul anului, când pe blogul Naţionaliştilor Autonomi din Timişoara a fost postat un anunţ prin care era oferită o recompensă de 300 de lei fiecărei femei rome care se supune unei operaţii de sterilizare în 2013, autorii nefiind identificaţi.

Şi Academia Română a fost vizată într-un caz anul trecut, după ce un cercetător de la Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al instituţiei a sesizat CNCD în legătură cu două lucrări coordonate de directorul centrului, Radu Baltasiu, cu afirmaţii discriminatorii la adresa minorităţii maghiare. Cercetătorul respectiv a fost concediat, CNCD constatând în acest caz "victimizarea" şi amendând CESPE cu 8.000 de lei.

Tot anul trecut a fost amendat de CNCD, cu 10.000 de lei, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza, pentru discriminarea angajatelor gravide sau mame, după ce a afirmat că societatea pe care o conduce nu este una "de lăuze" şi le‐a numit pe angajatele mame "fătuci care au făcut copii pe bandă".

O amendă şi mai mare, de 15.000 de lei, a fost aplicată de consiliu unei firme din Capitală pentru concedierea unei angajate după concediul maternal.

Cea mai mare sancţiune însă – o amendă de 20.000 de lei – a fost aplicată unei alte firme din Capitală, după ce secretara managerului, care fusese concediată şi reanagajată în urma câştigării procesului intentat firmei, a fost pusă să rupă hârtii timp de opt ore pe zi.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ANFP) au fost amendaţi de CNCD cu câte 600 de lei, pentru impunerea cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef în cadrul primăriei Miercurea Ciuc. Raduly Robert a afirmat că, în oraşul al cărui primar este, cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie. Potrivit articolului 19 al Legii 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată), "în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte". Liderul UDMR Kelemen Hunor a spus atunci că utilizarea limbii maghiare în administraţia locală este un drept garantat de lege şi că "nu constituie excepţie de la acest caz nici arhitectul şef al primăriei Miercurea Ciuc, în a cărui fişă a postului s-a inclus şi obligaţia de a acorda audienţe".

Tot anul trecut CNCD a aplicat amenzi de 5.000 de lei, pentru publicarea unui anunţ într‐un cotidian din Satu Mare privind angajarea unui bijutier "exclus naţionalitate maghiară". Astfel, persoana care a dat anunţul la ziar a fost amendată cu 3.000 de lei, iar cotidianul local din Satu Mare care l‐a preluat a primit o amendă de 2.000 de lei.

Alianţa Familiilor din România şi Asociaţia Provita au fost amendate cu câte 1.000 de lei de CNCD, pentru afişarea unor bannere care incitau împotriva evenimentelor organizate în cadrul Lunii istoriei LGBT – manifestare pentru promovarea drepturilor minorităţilor sexuale, organizată în februarie în Capitală. "Vino la Muzeul Ţăranului Român azi (20 februarie, n.r.) la ora 18.00! Ţi-ai vedea băieţelul…homosexual? Ţi-ai închipui fetiţa…lesbiană? Pe Olari şi la MŢR se fac nişte chestii", scria pe panouri. Pe 20 februarie, proiecţia filmului "Copiii sunt bine-mersi/ The Kids Are All Right", programată la Muzeul Ţăranului Român în cadrul Lunii LGBT, a fost oprită de aproximativ 50 de persoane, care s-au ridicat de pe scaune şi au început să huiduie şi să cânte cântece bisericeşti.

În schimb, un cotidian central a fost amendat cu 2.000 de lei, după ce, pe un blog pe care îl găzduieşte pe site-ul său, s-a afirmă despre Biserica Ortodoxă Română că ar fi "o organizaţie anti‐umană, criminală, anti‐viaţă, al cărei scop pare a fi propăşirea suferinţei şi mizeriei, a misticismului şi necunoaşterii, pentru propria bunăstare", în legătură cu cererea Patriarhiei Române către UE să înceteze finanţarea cercetării pe embrioni umani.

Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) a fost sancţionată cu amendă de 4.000 de lei după ce Asociaţia Nevăzătorilor din România a reclamat faptul că standardele ocupaţionale pentru meseria de maseur prevăd că aptitudinile necesare acestei meserii nu pot fi dobândite de nevăzători. Şi două bănci au fost amendate de CNCD anul trecut cu 4.000 de lei fiecare, deoarece au refuzat să acorde credite unei persoane cu dizabilităţi bancare pentru adaptarea locuinţei acesteia la nevoile sale.

CNCD a amendat şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI) cu 1.000 lei pentru condiţionarea înscrierii la Şcoala de agenţi de poliţie din Câmpina în funcţie de înălţimea candidatului.

Amendă de 1.000 de lei a primit şi o şcoală generală din Capitală pentru că a organizat un concurs pentru a forma o clasă "de elită".

Cele mai citite

Președintele Germaniei dizolvă parlamentul și declanșează alegeri anticipate

Decizia vine după prăbușirea coaliției guvernamentale conduse de Olaf Scholz, iar alegerile vor avea loc pe 23 februarie 2025. Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a anunțat...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă