0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialProtest la Ministerul Finanțelor. Peste 200 de sindicalişti din transporturi feroviare, nemulțumiți...

Protest la Ministerul Finanțelor. Peste 200 de sindicalişti din transporturi feroviare, nemulțumiți de condițiile de muncă

UPDATE 15.15:  Sindicaliştii CFR au încheiat, fără incidente, protestul pe care l-au organizat, miercuri, în faÅ£a Ministerului FinanÅ£elor Publice şi spun că, joi, o delegaÅ£ie formată din lideri de sindicat va purta discuÅ£ii cu ministrul Darius Vâlcov, relatează Mediafax

Preşedintele Sindicatului Liber din Revizia Vagoane Bucureşti GriviÅ£a, Daniel Constantin, a declarat că protestatarii se vor strânge şi joi în faÅ£a Ministerului FinanÅ£elor, iar o delegaÅ£ie va avea o întâlnire cu ministrul Darius Vâlcov.

Liderul de sindicat a mai spus că Primăria Capitalei a autorizat mitingul de joi, care va avea loc între orele 10.00 – 13.00, la care sunt aşteptate aproximativ 200 de persoane.

––––

Peste 200 de sindicalişti din transporturi feroviare protestează, miercuri, în faÅ£a sediului Ministerului FinanÅ£elor, nemulÅ£umiÅ£i de condiÅ£iile grele de muncă, salariile mici, reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători şi închiderea unor secÅ£ii de circulaÅ£ie, potrivit Mediafax

Protestatarii au venit la sediul Ministerului FinanÅ£elor cu steaguri care au siglele federaÅ£iilor sindicale pe care le reprezintă şi cu pancarte pe care scrie „FMI nu uita, România nu-i a ta!” „StopaÅ£i distrugerea căii ferate!”, „Vrem subvenÅ£ii adevărate!”, „PSD, te-am ajutat, de CFR ai uitat!”.

Sindicaliştii scandează „HoÅ£ii, hoÅ£ii!” şi „Grevă generală”.

Citește și: Se pregătește naționalizarea Portului Constanța: cârciumi în loc de nave?

Secretarul general al FederaÅ£iei Sindicatelor Ramurii Vagoane, Ion Răducu, a declarat că acesta este primul protest dintr-o serie de acÅ£iuni pe care sindicaliştii din transporturi feroviare intenÅ£ionează să le organizeze, până la rezolvarea tuturor revendicărilor.

„Este primul protest al nostru la Ministerul de FinanÅ£e. Vom continua până vom obÅ£ine toate revendicările. Momentan, am adus doar angajaÅ£ii CFR din jurul Bucureştiului, pentru a nu pune oamenii pe drum, pentru a nu-i pune la cheltuială, dar şi pentru a nu perturba traficul feroviar. La protestele ulterioare, însă, vor participa din ce în ce mai mulÅ£i angajaÅ£i ai CFR, până la greva generală”, a spus Ion Răducu.

Sindicaliştii din transporturi feroviare au autorizaţie de protest pentru marţi şi miercuri

OrganizaÅ£iile sindicale din transporturi feroviare sunt nemulÅ£umite de imposibilitatea încheierii contractelor colective de muncă, dar şi de reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători şi închiderea unor secÅ£ii de circulaÅ£ie din cauza reducerii subvenÅ£iei la CFR Călători.

Printre revendicări se mai numără necesitatea acordării coeficientului de inflaÅ£ie la salarii prin negocieri colective, în condiÅ£iile în care în sistemul feroviar nu au fost acordate creşteri salariale de mai bine de şase ani, şi reactivarea clauzelor salariale suspendate cuprinse în contractele colective de muncă. Sindicaliştii reclamă menÅ£inerea artificială a accizei la combustibilul utilizat pentru transportul feroviar şi lipsa investiÅ£iilor pentru îmbunătăţirea condiÅ£iilor de muncă, dar şi a echipamentelor de protecÅ£ie.

La acÅ£iunile de protest participă membri ai FederaÅ£iei NaÅ£ionale Feroviare Mişcare Comercial (FNFMC), FederaÅ£iei Mecanicilor de Locomotivă (FML), FederaÅ£iei NaÅ£ionale „Drum de Fier” (FNDF), FederaÅ£iei NaÅ£ionale a Sindicatelor din Transporturi „ELCATEL”, FederaÅ£iei Sindicatelor Ramurii Vagoane (FSRV) şi FederaÅ£iei Automatizări Feroviare (FAF).

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă