Zilele următoare ne vor aduce atât averse cu vânt în rafale şi descărcări electrice, cât şi temperaturi caniculare.
Ploile vor prefera marţi regiunile estice şi sud-estice, ca şi zonele montane, unde aversele vor veni cu fulgere şi tunete şi vânt pe durata ploilor, până chiar la nivel de vijelie.
Grindina va face parte din peisajul zilei de marţi la nivel izolat, dar maximele anunţă o nouă zi caldă, cu 26-27 de grade în estul Transilvaniei, 31 de grade în Capitală, pe care, de altfel, ploile nu o vor ocoli, până la vârfuri termice de 33-34 în zona Olteniei, unde şi soarele este mai generos.
Şi pentru miercuri meteorologii anunţă atât ploi, cât şi arşiţă. Cerul se va înnora mai ales în estul şi nordul ţării, unde aversele cu descărcări electrice şi vânt dictează aspectul zilei. Nu lipsesc ploile nici din regiunile centrale ale ţării şi zonele de munte, dar aici vor fi mai puţine şi pe arii mai mici.
Va fi cald însă în toată ţara. Chiar şi la Miercurea Ciuc se aşteaptă 30 de grade. Un grad două mai mult vor fi în Capitală, unde ploile vor fi de scurtă durată, dar cel mai cald se aşteaptă să fie la Oradea, Arad şi Timişoara, unde sunt prognozate 34 de grade.
Joi, ploile mai slăbesc. Vor fi numai local, la deal şi la munte, unde aşteptăm tot averse cu descărcări electrice şi rafale de vânt, dar în rest, iese soarele şi, odată cu el, temperaturile cresc: de la 30-31 de grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei, la 32-33 de grade în Bucureşti şi 35 de grade, la limita caniculei, în Arad, Timişoara, Craiova, dar şi Alexandria, Giurgiu şi Călăraşi.