Cristina Tunegaru, profesoara din Bucureşti care a criticat modul în care este administrată Capitala, susţine, într-o postare pe pagina personală de Facebook, că a fost dată afară de la Şcoala Generală nr. 95, unde preda Limba şi Literatura Română, fără să fie anunţată sau evaluată. La scurt timp după ce mesajul ei a devenit viral, preşedintele Camerei Deputaţilor s-a arătat, pe reţeaua socială, indignat de această situaţie, anunţând că l-a informat pe ministrul Educaţiei despre caz. De asemenea, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, puternic criticată de Cristina Tunegaru, a condamnat ferm acuzaţiile voalate lansate în presă, potrivit cărora edilul ar fi implicat în disponibilizarea profesoarei.
"Nu m-au inspectat, n-a venit nimeni să mă vadă la ore, să se intereseze de progresele elevilor mei, dar mă dau afară! Fără să întrebe părinții sau elevii, fără să mă anunțe măcar, un funcționar al inspectoratului a alocat din pix orele mele altui profesor. Și m-am trezit scoasă din școală. Da, pot să facă asta în sistemul public în anul 2017.
Nu mă interesează locul de muncă în sine; ca profesor cu nota 9.67 la titularizare (a treia pe București anul trecut) pot să găsesc oriunde un loc într-o școală publică sau privată. Dar eu am lucrat alături de elevii mei atât de frumos, am investit emoțional, am luptat și am muncit pentru progrese uimitoare, neașteptate care au surprins școala întreagă. Nu îi pot lăsa să regreseze, să piardă totul. E o responsabilitate pe care vreau să o duc până la capăt.
Și totuși, nimic din toate astea nu are vreo relevanță pentru inspectorat. Interesul elevilor e călcat în picioare. Nu vor decât să scape de mine, profesorul care vrea să schimbe sistemul de la bază", a scris Cristina Tunegaru, pe Facebook.
Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, că i-a transmis ministrului Educaţiei postarea de pe Facebook a Cristinei Tunegaru şi aşteaptă răspuns de la acesta.
„Am citit următoarea postare a unei doamne profesoare din Bucureşti. I-am trimis-o ministrului Educaţiei Naţionale, întrebându-l cum este posibil aşa ceva? Aştept cu mare interes răspunsul dumnealui”, a scris Dragnea joi seara pe contul său de Facebook, el distribuind şi postarea respectivei profesoare.
Cristina Tunegaru a avut de-a lungul timpului postări în care critica sistemul de învăţământ dar şi pe primarul Capitalei, Gabriela Firea.
"Mi-e ruşine de colegii mei, profesorii de la Şcoala Gimnazială 164, că au participat cu slugărnicie la circul desfăşurat de Gabriela Firea sub pretextul conştientizării pericolelor internetului. Au aşteptat-o de la intrare, cuminţi, au orchestrat întâmpinarea ei folosind copii mici pe care i-au îmbrăcat în haine populare. Cu flori în mâini, ca-ntr-un show comunistoid grotesc. Îmbrăcaţi cu tricourile şi purtând şepcile primăriei, copiii şcolii devin marionete care arată supuşenia adulţilor. Să nu uităm, dragi colegi, că şcoala nu e troaca unor animale politice", scria Cristina Tunegaru pe 5 aprilie pe pagina sa de Facebook.
În urma acestor poziţii ferme, mai multe publicaţii au insinuat că în spatele acestei demiteri s-ar afla primarul Capitalei, însă, Gabriela Firea a condamnat ferm aceste acuzaţii, adăugând că "regretă că mai multe instituții de presă au ales să încerce să inducă ideea că destituirea doamnei profesor Cristina Tunegaru ar fi fost făcută ca urmare a faptului doamna Tunegaru s-a exprimat critic la adresa Primarului General în această iarnă".
"Ca fost cadru didactic, știu că această meserie se face îndeosebi cu inima, le mulțumesc și acum profesorilor mei care au știut să ne încurajeze, pe mine și pe colegii mei din școală, liceu sau facultate, să nu renunțăm niciodată să facem ce ne dorim. Dascălii merită tot respectul și toată prețuirea noastră, fără profesori o națiune nu are viitor", a afirmat Gabriela Firea.
Biroul de presă al Primăriei Generale mai informează că Inspectorul general al Municipiului București, Florian Lixandru, susține ca dna Profesor Cristina Tunegaru se afla pe un post de suplinitor la școala generală nr.95 din Capitală, post care a fost solicitat de un profesor titular, în condițiile formulate de lege.