7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialProcurorul Eugen Iacobescu, care a instrumentat dosarele lui Bercea Mondial, sancţionat de...

Procurorul Eugen Iacobescu, care a instrumentat dosarele lui Bercea Mondial, sancţionat de CSM

Procurorul Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt, care a făcut o serie de declaraţii în legătură cu dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost sancţionat disciplinar, miercuri, de Secţia pentru procurori a CSM, fiind mutat pentru trei luni la Parchetul Tribunalului Mehedinţi, relatează Mediafax.

Secţia de disciplină pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, miercuri, sancţionarea lui Eugen Iacobescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, cu mutarea disciplinară pe o perioadă de trei luni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru că nu a respectat confidenţialitatea lucrărilor şi a exercitat funcţia cu gravă neglijenţă, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Potrivit CSM, decizia a fost luată pentru săvârşirea de către Eugen Iaconescu „a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. d) şi h), teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter şi exercitarea funcţiei din gravă neglijenţă”.

Inspecţia judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a început verificările cu privire la procurorul Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt după ce acesta care a făcut o serie de declaraţii în legătură cu dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, caz preluat de Parchetul Curţii Craiova.

Parchetul Tribunalului Olt a fost înştiinţat oficial, în 25 martie 2011, că dosarul în care Sandu Anghel este cercetat pentru tentativă de omor a fost preluat de procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova, procurorul Eugen Iacobescu anunţând că va respecta această decizie, deşi anterior afirma că o va ataca la CSM.

Consiliul Superior al Magistraturii preciza atunci că procurorul Eugen Iacobescu are o vechime în magistratură de peste 35 de ani, dar şi că a existat o decizie a CSM de excludere a lui din magistratură.

„A intrat în magistratură, ca procuror la Procuratura Locală Slatina în data de 1 noiembrie 1975. Începând din data de 1 septembrie 1994 până în prezent, activează ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Prin Ordonanţa din 18 noiembrie 2002, pronunţată în dosarul 270/P/2001 a Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a domnului procuror Iacobescu Eugen sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 289 Cod penal şi aplicarea unei sancţiuni administrative de 1.000.000 ROL. Prin hotărârea 126/25 august 2004, Consiliul Superior al Magistraturii a admis sesizarea Ministerului Justiţiei şi a dispus eliberarea din funcţia de magistrat a domnului Iacobescu Eugen, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 46 lit. c teza II din Legea 92/1992 pentru organizare judecătorească. Prin sentinţa 112/30 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a admis excepţia de prescripţie a aplicării sancţiunii, formulată de reclamantul Iacobescu Eugen şi s-a dispus anularea hotărârii 126/25 august 2004 a Consiliului Superior al Magistraturii”, preciza CSM.

Pentru anul 2004 şi pentru perioada 2005-2007, Iacobescu a fost apreciat cu calificativul „foarte bine”, mai arăta CSM.

În dimineaţa de 24 martie, peste 200 de poliţişti şi jandarmi din judeţul Olt au descins, în mai multe locuinţe aparţinând lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fraţilor săi, cercetările făcându-se pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Anchetatorii au găsit, în timpul percheziţiilor, la unul dintre imobilele unuia dintre fraţii lui Bercea Mondial 200.000 de euro.

În aceeaşi zi, „Adevărul” a relatat că, potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor (în articolul ziarului fiind consemnat numele procurorului Eugen Iacobescu-n.r.) care au făcut percheziţii la locuinţe ale lui Sandu Anghel şi ale fraţilor acestuia din Drăgăneşti-Olt şi Slatina, Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, ar fi fost mituit de Bercea Mondial cu suma de 300.000 de euro, pentru a interveni într-unul din dosare, urmând ca acesta să mai primească 400.000 de euro.

Mircea Băsescu, fratele şefului statului, declara atunci, pentru MEDIAFAX, că nu are nicio implicare în cazul lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, precizând că nu a discutat niciodată cu Anghel despre vreun dosar, iar acesta nu i-a cerut niciodată să se implice în dosarele lui.

„Cred că este imposibil ca un anchetator să facă astfel de afirmaţii. În mod normal, ar fi trebuit să vină să mă aresteze, dacă ar fi ceva de felul ăsta adevărat, nu să se fi dus la un ziar”, spunea atunci Mircea Băsescu.

În urma solicitării mass-media, Ministerul Public a comunicat, în 24 martie 2011, că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi parchetele subordonate nu se află înregistrat şi nu există în lucru la procuror vreun dosar în care să se efectueze cercetări faţă de Mircea Băsescu, pentru infracţiunea de trafic de influenţă sau alte infracţiuni.

Totodată, Ministerul Public informa că dosarele Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt având ca obiect comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani au fost preluate pentru finalizarea cercetărilor de către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inclusiv dosarul inculpatului Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, cercetat, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor.

Sursa citată preciza că în dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt având ca obiect cercetarea infracţiunilor de spălare de bani, evaziune fiscală şi tentativă de omor în care se efectuează cercetări faţă de mai multe persoane, în cursul zilei de 24 martie 2011 s-au efectuat percheziţii domiciliare în mai multe locaţii.

De asemenea, în 24 martie 2011, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus preluarea cauzei în care este cercetat Sandu Anghel pentru tentativă de omor.
În urma comunicatului Ministerului Public, procurorul Iacobescu declara că nu va preda Parchetului Curţii de Apel Craiova dosarul în care Sandu Anghel este cercetat pentru tentativă de omor, aşa cum a decis Ministerul Public, ci va solicita intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii. El spunea că nu înţelege de ce Parchetul Curţii de Apel Craiova nu a intervenit de la început în cazul lui Bercea Mondial, iar acum îi „ia” acest dosar. De asemenea, procurorul susţinea că a fost „obiectiv cu privire la tentativa de omor”, acuzaţie care i se aduce lui Sandu Anghel.

„Nu se poate să munceşti atâta timp şi să ţi se ia dosarul pentru că nu ai fost obiectiv”, declara Iacobescu, care a doua zi anunţa că nu mai contestă decizia Ministerului Public.

Bercea Mondial este încarcerat la Penitenciarul Craiova pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat nepotul într-un bar din Drăgăneşti-Olt.

În aprilie, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

De asemenea, Bercea Mondial este cercetat într-un dosar pentru evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase.

Cele mai citite

Cine l-a supărat pe Marcel Ciolacu și de ce a plecat de la masa negocierilor

Jurnaliștii l-au întrebat pe președintele PSD, care au fost sursele „jignirilor” care l-au determinat să anunțe retragerea subită a PSD de la masa negocierilor Anunțul...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Liderii UE se reunesc la ultimul Consiliu European din acest an: Ucraina, Orientul Mijlociu și migrația, principalele teme de discuție la Bruxelles

Liderii statelor Uniunii Europene se întrunesc joi, la Bruxelles, pentru ultimul Consiliu European din 2024, unde vor aborda teme majore de politică externă și...
Ultima oră
Pe aceeași temă