1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialParazitare politică. Pro-rușii Bogdan Diaconu și Sebastian Ghiță au ajuns subit susținători...

Parazitare politică. Pro-rușii Bogdan Diaconu și Sebastian Ghiță au ajuns subit susținători ai unirii cu Moldova. Victor Ponta a intrat și el în hora electorală folosită ca magnet de voturi

Un marş pentru unirea Republicii Moldova cu România s-a soldat cu incidente, sâmbătă, la Bucureşti. Incidentele au fost exploatate de mai mulți politicieni, printre aceștia numărându-se liderii Partidului România Unită (PRU), formațiune cunoscută pentru orientarea pro-Rusia.

Marşul intitulat „Luptă pentru Basarabia”, la care au participat în jur de 2.000 de oameni, a fost organizat de  Platforma Unionistă „Acţiunea 2012”. Deși a fost al cincilea marș pe această temă din 2012 încoace, cel de sâmbătă a fost primul la care s-au produs incidente. Potrivit Jandarmeriei, protestatarii au vrut să forţeze cordonul făcut de protecție în apropiere de Guvern şi să depăşească zona permisă, pentru a se deplasa către Piața Universității.


Citește și: Cine sunt tinerii moldoveni care au dormit în corturi în Piața Universității și de ce cer acum unirea. Studentul Nicolae Capceriu: Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană e imposibilă. Politicienii sunt prea corupți | VIDEO



Cinci demonstranţi, inclusiv liderul asociației, George Simion, au fost luaţi pe sus de trupe, duşi la audieri și, ulterior, patru dintre ei au fost amendați cu 3.000 de lei fiecare. După miting, în jur de o sută dintre participanții la marș și-au instalat corturile în Piața Universității. Aceștia au anunțat că nu vor pleca dacă nu vor avea întâlniri cu liderii partidelor politice pe tema unirii cu Basarabia. Amplasarea corturilor era o acțiune pregătită din vreme.

”Corturile le avem de la filiala noastră din Suedia, care le-a luat gratis de la organizatorii unui festival de acolo, care altfel le-ar fi aruncat”, a spus George Simion. 

Cele trei voci ale PRU

Unii dintre liderii politici nu au așteptat de două ori să fie invitați să dea o mână de ajutor. Printre cei mai activi au fost liderii Partidului România Unită (PRU), care au anunțat primii că se vor întâlni cu unioniștii. PRU a avut programat, în aceeași zi, un miting în Parcul Izvor.

Potrivit presei, mitingul unioniștilor era anunțat încă din luna august. Pe 20 octombrie, PRU a anunțat organizarea unei manifestări, după ce liberalii au renunțat la o inițiativă similară. Deputatul Sebastian Ghiță, membru PRU, s-a deplasat la secția de poliție pentru a se interesa de starea celor arestați, iar postul său de televiziune a insistat pe persecuțiile la care ar fi fost supuși unioniștii. Liderul PRU, Bogdan Diaconu, a cerut demisia ministrului de Interne, Dragoș Tudorache, printr-o declarație din care nu puteau lipsi referirile la George Soros.

„Am văzut zilele trecute cum manifestațiile violente ale ONG-urilor lui Soros au fost protejate de jandarmi. Astăzi vedem stupefiați cum românii sunt agresați în țara lor atunci când cer unirea cu Basarabia”, a fost mesajul lui Bogdan Diaconu. 

În hora declarațiilor a intrat și Victor Ponta, cunoscut pentru apropierea sa de PRU.

„Guvernul Iohannis – Cioloş a venit la putere în urma unor demonstraţii publice neautorizate! Azi au folosit forţa împotriva participanţilor la marşul unionist! Şi va fi din ce în ce mai rău”, a comentat  Victor Ponta.

Mișcare pro-Rusi

Poziționarea PRU în favoarea unei manifestații pro-unire ridică semne de întrebare în condițiile în care formațiunea care se declară naționalistă este cunoscută pentru pozițiile sale pro-Rusia. Acum câțiva ani, liderul Bogdan Diaconu a publicat câteva editoriale în „Vocea Rusiei”, pledând pentru teoria lui Victor Ponta,  la aceea vreme premier,  de apropiere de BRIC (Brazilia – Rusia – India – China). La vremea respectivă, Diaconu afirma că nu a avut nici o relație contractuală cu publicația respectivă, care i-ar fi pre­luat din proprie inițiativă comentariile.  

În martie 2016, PRU a semnat un protocol cu partidul naționalist ”ZMIANA” (Schimbare) din Polonia, condus de Mateusz Piskorski. Ulterior, liderul formațiunii poloneze  a fost arestat de Agenția de Securitate Internă a Poloniei (ABW) sub suspiciune de spionaj pentru Rusia și, posibil, China. Potrivit autorităților poloneze, împre­ună cu grupuri anti-NATO din Germania, Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, Piskorski urmărea crearea unei „Internaționale anti-NATO”, finanțată de serviciile rusești. De menționat că în 2014, Ovidiu Hurduzeu, cel ce avea să fie numit vicepreședinte PRU la congresul din ianuarie 2016,  cerea pe rețelele sociale ieșirea României din UE și NATO.    

Întâlniri cu PMP, ALDE și PSD

Incidentele de la marş au dat prilejul partidelor de acuzaţii reciproce sau la adresa Guvernului, în funcţie de agenda electorală a fiecărei formaţiuni. Unioniștii au avut, ieri, întâlniri cu liderii PMP,  ALDE și PSD, în timp ce PNL nu a dat un răspuns solicitării. 

Liderul PMP, Traian Băsescu, a lansat, sâmbătă,  după acțiunea jandarmilor, un atac în termeni duri la adresa Guvernului („adunătură de ticăloşi trădători de ţară”), cerând demisia premierului Dacian Cioloș și a ministrului de Interne, Dragoș Tudorache. Un alt membru PMP, Eugen Tomac, s-a deplasat la secția de poliție, pentru a se interesa de soarta manifestanților. Ieri, Traian Băsescu, care are și cetățenia Republicii Moldova,  s-a întâlnit cu reprezentanții unioniștilor și a propus înfiinţarea Ministerului Reunificării, precizând că susţine în totalitate unirea. 

La rândul său, după o întâlnire cu unioniștii, copreședintele ­ALDE,  Daniel Constantin,  a cerut demisia ministrului Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, pentru modul în care reprezentanţii MAI au procedat în cazul incidentelor de la marşul unioniştilor. 

George Simion a declarat, ieri, după discuţiile cu vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, că principalele solicitări au vizat înfiinţarea unui Oficiu pentru Republica Moldova, în subordinea premierului, şi a unei funcţii de vicepreşedinte al partidului pe problema unirii, dar şi ca Basarabia să fie inclusă în manifestările de aniversare a Marii Uniri, din 2018. 

În schimb, președintele PNL, Alina Gorghiu, a dat vina pe Primăria Capitalei, condusă de PSD: „Lansez un apel către actuala administraţie a Bucureştiului să permită manifestarea paşnică a oamenilor”, a scris Gorghiu, sâmbătă, pe Facebook. În replică, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a catalogat drept „iresponsabilă” atitudinea preşedintelui PNL, menţionând că Jandarmeria este în subordinea Ministerului de Interne, nu a Primăriei Capitalei.   

BIOGRAFIE. Cine este organizatorul manifestației

George Simion  s-a născut la Focşani, pe 21 septembrie 1986. El este liderul grupării “Noii Golani”, care se doreşte a fi continuatoarea curentului civic din Piaţa Universităţii anului 1990. În 2009, a aprins lumânări în fața casei lui Ion Iliescu, pentru victimele revoluției și mineriadei. În 2010, el a aruncat cu bani spre Ion Iliescu, la o lansare  de carte a acestuia, fiind evacuat cu bodyguarzwi. 

În Republica Moldova, George Simion a fost declarat persona non grata în mai 2015, având interdicție de a intra în această țară pentru o perioadă de cinci ani, pe motiv că ar reprezenta un pericol pentru securitatea țării. Interdicția a fost ridicată pe 18 septembrie 2015, în urma deciziei Curții de Apel din Chișinău. Ulterior, în ianuarie 2016, el a primit o nouă interdicție, anulată de instanță în februarie 2016.



Opiniile jurnaliștilor România liberă

Răzvan Chiruță: Decât o unire manipulată politic, mai bine mai așteptăm
Incidentele de la protestul unionist organizat sâmbătă la București ne-a arătat, „pe viu”, de ce sunt periculoase standardele duble în aplicarea legii. Citiți aici editorialul!


Mălin Bot: Ușor cu unirea pe scări. S-ar putea să ne tragă Putin toate clapele!
Ideea unirii cu Republica Moldova până în 2018, când România aniversează 100 de ani de la 1918 sună foarte bine, dar ar putea ascunde o capcană mortală întinsă de la Moscova. Înainte să vă umpleți de furie pentru imaginile cu jandarmi care iau pe sus tinerii unioniști, luați act și de lucrurile de mai jos. Citiți aici tot editorialul!

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă