4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimele reacţii ale susţinătorilor Regelui Mihai despre Paul şi familia regală

Primele reacţii ale susţinătorilor Regelui Mihai despre Paul şi familia regală

Decizia de ieri a Curţii Supreme care i-a dat câştig de cauză prinţului Paul în procesul de recunoaştere a dreptului de filiaţie al lui Carol Mircea, tatăl său, faţă de Carol al II-lea, bunicul său, nu va aduce nimic nou pe viitor, sunt de părere mai mulţi monarhişti. Ei consideră că nici nu se pune problema ca acesta să fie desemnat moştenitor al tronului.

Recunoaşterea dreptului de filiaţie pentru tatăl său nu îi conferă automat prinţului Paul dreptul de a deveni membru al Casei Regale şi nici vreun drept dinastic, spun monarhiştii, care susţin punctul de vedere al regelui Mihai, şeful Casei Regale.

„Din punct de vedere al dreptului civil, decizia Curţii Supreme e corectă, dar din punct de vedere al Casei Regale e incorectă din două motive. În primul rând, averea Casei Regale e a statului, nu a regelui personal şi mă refer la Peleş, ansamblul de acolo etc. care au fost puse la dispoziţia Regelui Mihai. În al doilea rând, când s-a dus Carol al II-lea şi s-a căsătorit la Odessa, cu Zizi Lambrino, el a fugit de pe front în primul război mondial şi a renunţat la tron. Casa Regală, la vremea aceea, a a anulat căsătoria, ceea ce înseamnă că aceasta nu e valabilă, ei căsătorindu-se doar religios. Nu cred că se va întâmpla nimic în continuare”, a declarat Şerban Rădulescu Zoner, doctor în istorie şi membru al Alianţei Civice.

Alţi membri cunoscuţi ai Alianţei Civice au refuzat să se pronunţe asupra subiectului. Doina Cornea a spus că este foarte bolnavă, aproape de sfârşitul vieţii, şi nu mai are puterea de a urmări şi a comenta ce se întâmplă în ţară.

Ana Blandiana şi Romulus Rusan au declarat că nu ştiu nimic despre decizia Curţii Supreme pentru că au fost surprinşi de zăpadă undeva la ţară, unde nu au radio şi televizor şi nu doresc să se pronunţe până nu vor afla exact despre ce este vorba.  

Ce spun ţărăniştii

Ţărăniştii au fost printre cei mai puternici susţinători ai monarhiei după Revoluţia din 1989, iar acum îl susţin pe Regele Mihai, negându-i prinţului Paul dreptul de membru sau moştenitor al Casei Regale.
Vasile Lupu, jurist şi lider ţărănist, este de acord cu poziţia Casei Regale conform căreia prinţul Paul nu este automat, prin decizia Curţii Supreme, şi moştenitor la tron.

„Carol Mircea, tatăl prinţului Paul, este moştenitor al lui Carol al II-lea în ceea ce priveşte averea, dar nu şi al Casei Regale care are statut distinct şi reglementări proprii. Urmaşii lui Carol Mircea nu pot fi incluşi în succesiunea la tron. Regele Mihai e singurul care îşi desemnează succesorul. Sunt de acord cu decizia Casei Regale şi aceasta e soluţia firească. Instanţa nu se poate amesteca în Casa Regală. Nu ştiu ce a urmărit prinţul Paul, dacă a urmărit doar recunoaşterea filiaţiei, dar dacă este vorba şi despre altceva, presupun că va face demersuri pentru a-şi recupera averea”, a declarat Lupu.

El spune că a rămas cu un gust amar după atacul prinţului Paul la adresa Regelui Mihai, când acesta din urmă a sărbătorit împlinirea a 90 de ani. În privinţa dreptului de moştenitor, Lupu a precizat că nu mai este în vigoare Constituţia din 1923 care stabilea, ca regulă de succesiune la tron, dreptul primul născut pe linie masculină, iar pentru ca Paul să vină la putere ar fi nevoie să se schimbe Constituţia. Lupu mai este de părere că, în România, pentru cei cu simţul răspunderii monarhia este soluţia optimă.

Filiaţia nu dă dreptul de moştenitor la tron

Dreptul de a se pretinde moştenitor la tron este contestat şi de un alt ţărănist, Marian Miluţ, care crede că vorba despre o confuzie.

„Instanţa nu i-a recunoscut prinţului Paul dreptul de moştenitor, ci filiaţia pe linia Carol al II-lea. Aceasta e o filiaţie recunoscută de mai multe tribunale din străinătate şi din România. Probabil îşi va cere proprietăţile, pe unele le-a obţinut deja. E vorba despre moştenirea lui Carol al II-lea care nu a fost revendicată de Majestatea Sa. Îşi va cere proprietăţile, aşa cum mulţi le-au obţinut fiind a şaptea spiţă a unui om bogat”, a declarat Miluţ.

El crede că miza prinţului Paul este să creeze tensiune politică, însă numai şeful Casei Regale, Regele Mihai, are dreptul să stabilească cine face parte din Casa Regală. „Acolo nu e democraţie, şeful decide. Dacă el spune că cineva a făcut ceva rău şi nu mai face parte din Casa Regală, aşa rămâne”, a rezumat Miluţ modalitatea de a luare a deciziilor la nivel de Casa Regală.

Un alt susţinător al deciziei Casei Regale este fostul premier şi avocat Victor Ciorbea. „În niciun caz nu va putea dobândi dreptul de moştenitor la tron, bunicul său nu a recunoscut nici pentru tatăl său vreo calitate în acest sens. În ceee ce priveşte moştenirea bunicului, e de discutat, dar decizia Curţii Supreme nu schimbă nimic”, a precizat Victor Ciorbea.  
 
Decizia Curţii Supreme

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat ieri câştig de cauză prinţului Paul de România, respingând recursul Regelui Mihai I faţă de la recunoaşterea unor hotărâri străine pe teritoriul României cu privire la admiterea dreptului de filiaţie al lui Carol Mircea, tatăl prinţului Paul.

Acest proces de recunoaştere a filiaţiei legitime a prinţului Carol Mircea faţă de Carol al II-lea, cu toate drepturile ce decurg din aceasta a durat în România 21 de ani.

 

Cele mai citite

Platforma Spotify, acuzată că promovează artiști fictivi pentru a reduce costurile

Spotify este acuzată că își completează listele de melodii cu piese atribuite unor artiști fictivi, o practică menită să reducă plățile către muzicienii reali,...

Amnistia fiscală aduce venituri record: 5,8 miliarde de lei la bugetul statului

Amnistia fiscală din acest an a generat încasări de 5,8 miliarde de lei, conform datelor Profit.ro, o sumă în linie cu estimările revizuite ale...

Consultări politice în curs: Premierul viitorului Guvern rămâne o necunoscută

Reprezentantul PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că numele premierului care va conduce următorul Guvern nu a fost încă stabilit de liderii partidelor proeuropene. Potrivit ZF,...
Ultima oră
Pe aceeași temă