4.9 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimarul Sectorului 5 susține că Școala Nr. 141, care urmează să fie...

Primarul Sectorului 5 susține că Școala Nr. 141, care urmează să fie demolată, era singura unitate de învăţământ din sector care avea autorizaţie ISU

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a declarat că nicio şcoală din sector nu are autorizaţie ISU. Precizările au fost făcute în cadrul vizitei pe care edilul a făcut-o, alături de ministrul Educaţiei, la Școala Nr. 141, unitate care va fi demolată, după ce tavanul s-a prăbuşit, potrivit Mediafax.

Cauza, susţine edilul, este vechimea clădirilor. Astfel, unităţile nu pot primi autorizaţia pentru că nu îndeplinesc standarde noi.

"Sunt două tipuri de unităţi şcolare, cele construite sau reabilitate după anul 2006 şi cele construite înainte de 2006. Astfel, cele 14.930 de unităţi ridicate înainte de 2006 nu au fost reabilitate până acum. Pentru acestea nu e nevoie de autorizare ISU", a explicat Liviu Pop, ministrul Educaţiei.

Si la şcoala 127, unde au fost relocaţi elevii de la 141, au fost descoperite probleme la zidurile exterioare ale clădirii. În unele zone, pervazul din beton, de la geamuri, s-a rup şi a căzut. Primarul Sectorului 5 spune, că nu a alocat fondurile pentru reparaţii până acum din cauza licitaţiilor care s-au împotmolit, însă până la începutul anului şcolar tot exteriorul şcolii va fi renovat astfel încât siguranţa elevilor să nu fie pusă în pericol.

"Mai sunt şi alte şcoli care se află în analiză, unde se fac verificări cu privire la gradul de securitate seismic şi nu numai. Vă pot garanta că toate şcolile din Sectorul 5, care vor fi deschise la începutul acestui an şcolar, vor fi sigure pentru elevi.Toate şcolile care sunt ridicate în perioada interbelică au nişte probleme izvorâte din faptul că nu mai corespund standardelor actuale şi atunci, în momentul în care încercăm să le reabilităm ne lovim de obţinerea de autorizaţii ISU sau ISC. Este o situaţie generală, la nivel naţional, nu doar la Sectorul 5. Mi-e teamă că şcoala 141 nu este singura scoala din ţară care ar putea avea asemenea probleme", a completat Daniel Florea.

Daniel Florea a vizitat şcoala 141 împreună cu ministrul Educaţiei, Liviu Pop, pentru a-i explica de ce va fi demolată.

"Nu se mai putea garanta sub nicio forma siguranţa elevilor sau a cadrelor didactice. Am decis să mutăm cursurile la şcoala 127, aflată la câteva staţii de autobuz depărtare de şcoala 141, iar această clădire să o demolăm. Costurile de demolare se vor ridica la aproximativ 300.000 de euro, iar în locul acesteia vom înălţa o noua şcoală. Problema este că sala de sport, construită în 2006, se află chiar în mijlocul terenului şi s-ar putea să nu avem cum să construim noua clădire din cauza acestei sali. Experţii urmează să decidă dacă vom demola şi sala de sport, dacă o vom muta sau dacă o vom încorpora în noua clădire", a mai spus Florea.

Consiliul Local al Sectorului 5 a decis demolarea şcolii 141, din Bucureşti, după ce experţii în construcţii au stabilit că structura de rezistenţă a clădirii este mult prea veche, costurile de renovare ar fi mult prea mari, iar riscurile la care sunt expuşi elevii şi dascălii sunt prea ridicate. Evaluarea a venit după ce, în luna mai, tavanul de pe unul dintre holurile şcolii s-a prăbuşit, iar cinci elevi au rămas blocaţi în sălile de clasă. De atunci s-a decis ca toate cursurile să fie relocate la şcoala 127.

Cele mai citite

Carlo Ancelotti anunță vești bune despre Kylian Mbappe. „Va fi apt pentru Cupa Intercontinentală”

Kylian Mbappe, atacantul francez al lui Real Madrid, va fi recuperat la timp pentru a evolua în finala Cupei Intercontinentale, programată săptămâna viitoare în...

Moment istoric pentru Grupa României din preliminariile CM 2026. Cea mai compactă geografic grupă din istorie

Grupa H din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026, din care face parte și România, marchează o premieră istorică. Niciodată în preliminariile europene nu a...

Florin Răducioiu, optimist după tragerea la sorți. „Avem mari șanse să câștigăm grupa și să ne calificăm direct”

Echipa națională a României și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului Mondial 2026, iar tragerea la sorți a fost considerată favorabilă pentru „tricolori”. România va evolua...
Ultima oră
Pe aceeași temă