2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Iohannis va merge în zona Harghita-Covasna și va asista la exercițiul...

Preşedintele Iohannis va merge în zona Harghita-Covasna și va asista la exercițiul Saber Guardian, la care participă 25.000 de militari

Preşedintele Klaus Iohannis va asista, sâmbătă, în poligonul Cincu, la acțiunile din cadrul exerciţiul militar Saber Guardian 17, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Președinției, Mădălina Dobrovolschi.

”Sâmbătă, preşedintele va participa la Poligonul Cincu din judeţul Braşov la exerciţiul multinaţional militar Saber Guardian 17. Saber Guardian 17 este un complex de exerciţii militare multinaţionale anuale, derulat în România, Ungaria şi Bulgaria. Este condus de către Comandamentul Forţelor Terestre ale Statelor Unite din Europa, alături de Statul Major al Armatei Române. E bine de ştiut că acest exerciţiu militar este bazat pe scenariul fictiv de apărare colectivă”, a declarat Dobrovolschi.

Scopul exerciţiului din acest an este consolidarea măsurilor de apărare pe flancul estic aliat, promovarea stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre, întărirea parteneriatului între forţele armate ale Statelor Unite şi forţele armate ale României, împreună cu 21 de naţiuni aliate. La acţiune participă peste 25 de mii de militari şi peste 2000 de mijloace tehnice.

Şeful statului va vizita, anterior, baza militară de la Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, unde se va întâlni cu preşedintele Comitetului Militar al NATO generalul Petr Pavel, dar şi cu piloţii români şi britanici.

”Preşedintele României va vizita Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, ocazie cu care va avea o întrevedere cu preşedintele comitetului militar NATO generalul Petr Pavel. Tot cu această ocazie, preşedintele României se va întâlni cu piloţii români şi britanici aflaţi în acea zonă, tocmai pentru a se asigura de buna desfăşurare a misiunii de poliţie aeriană întărită”, a mai spus Dobrovolschi.

În perioada mai-august, pe teritoriul României se află patru avioane Eurofighter Typhoon. De asemenea, 150 de piloţi şi personal tehnic se asigură de buna desfăşurare a misiunii de poliţie aeriană în zona de sud a flancului estic al NATO.

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în judeţele Harghita şi Covasna

Preşedintele Klaus Iohannis va merge în 18 iulie în judeţele Harghita şi Covasna, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la o dezbatere cu autorităţile locale, care va avea loc la Consiliul Judeţean Harghita şi care are ca scop cunoaşterea problemelor locale, identificarea realităţilor zonei, dar şi a elementelor care ţin de viitoarea dezvoltare regională.

”Va fi o dezbatere la care vor participa peste 300 de aleşi locali, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor judeţene. Această dezbatere poartă numele ”Coerenţă şi transparenţă – Exemple de bune practici la nivelul judeţelor Harghita şi Covasna”. Se va concentra pe identificarea problemelor cu care se confruntă cei din administraţia locală din judeţele Harghita şi Covasna, dar şi identificarea domeniilor cu potenţial de dezvoltare în această zonă, dar şi a modului în care sunt puse în practică măsurile de ordin administrativ în această zonă”, a declarat Dobrovolschi.

Printre temele care vor fi abordate se numără infrastructura, activităţile economice la nivel local şi turismul. Dezbaterea este organizată de Consiliul Judeţean Harghita, în colaborare cu Consiliul Judeţean Covasna.

Apoi, şeful statului va vizita complexul monahal Şumuleu Ciuc.

”Vizita la acest centru spiritual are un rol foarte clar. Preşedintele îşi doreşte să sublinieze încă o dată importanţa pe care o acordă încurajării tradiţiilor, respectării şi promovării drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie când vorbim despre libertate religioasă, dar şi dezvoltarea parteneriatului între autorităţile locale şi culte, în domenii precum cel cultural, social şi educaţional”, a mai spus Dobrovolschi.

În cadrul vizitei, preşedintele va merge şi la fabrica de ape minerale Perla Harghitei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...
Ultima oră
Pe aceeași temă