Președintele Klaus Iohannis se va întâlni, miercuri, cu reprezentanții comunității românilor care trăiesc în Statele Unite, informează Președinția României.
Întâlnirea cu românii din SUA este programată la sediul Ambasadei României la Washington, de la ora locală 18,45. Potrivit datelor oferite de Ambasada României din Washington, în SUA trăiesc circa un milion de persoane de origine română.
O problemă sensibilă pentru românii din SUA este aceea a episcopului ortodox, Nathaniel Popp, care este contestat de o parte a etnicilor români care trăiesc în SUA. Potrivit publicației Mesagerul Românesc, Nathaniel Popp este acuzat că ar fi mai apropiat de Biserica Ortodoxă Rusă decât de cea română, căreia îi este oficial subordonat.
Înaintea acestui punct din program, președintele României participă, de la ora 15, la dezbaterea intitulată “20 Years After – The Relevance of the Romanian – U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context”. Conferința este organizată de Fundația Heritage.
Luni, la începutul vizitei sale la Washington, președintele Iohannis a declarat că parteneriatul România – SUA, care împlinește 20 de ani, se bazează pe "înțelegerea comună a democrației și a supremației legii".