3.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Ceceniei apreciază că fraţii Ţarnaev sunt "acoliţii lui Satana"

Preşedintele Ceceniei apreciază că fraţii Ţarnaev sunt „acoliţii lui Satana”

Preşedintele micii republici ruse Cecenia, Ramzan Kadirov, i-a condamnat puternic luni pe Tamerlan şi Djohar Ţarnaev, cei doi fraţi de origine cecenă suspecţi în atentatul din Boston, numindu-i „acoliţii lui Satana”, relatează AFP, citat de Mediafax.

„Astăzi, pot spune cu toată răspunderea că Tamerlan şi Djohar sunt veritabili acoliţi ai lui Satana, de ultimă speţă”, a declarat liderul Ceceniei, citat de agenţia de presă Interfax.

„Mulţumită lui Dumnezeu, Tamerlan a fost ucis, Djohar a fost arestat. Dacă nu, ar fi putut aduce nefericire în familiile unor oameni complet nevinovaţi”, a adăugat acesta.

Fraţii Ţarnaev, au locuit în Kirghîstan precum şi în Caucazul rus, au emigrat la începutul anilor 2000 în Statele Unite alături de părinţii lor, însă nu au întrerupt legăturile cu Daghestan, o republică instabilă din Caucazul rus de unde provine mama lor.

Citeşte şi: Preşedintele Ceceniei apreciază că fraţii Ţarnaev sunt „acoliţii lui Satana”

Fratele cel mare, Tamerlan, ucis în timpul unei urmăriri cu poliţia, este suspectat că a fost în Cecenia, de unde provine tatăl lor, în cadrul unui sejur de aproape şase luni în Rusia în 2012.

Kadirov, susţinut de Kremlin în pofida faptului că şi el a luptat în trecut alături de rebeli, a declarat că refuză să îi apere pe cei doi tineri, deşi au origini cecene.

„Nu intenţionez să spun un singur cuvânt în favoarea lor”, a afirmat acesta.

Acesta a mai apreciat că familia celor doi fraţi şi ţările în care au fost crescuţi sunt responsabili pentru abaterile lor.

„Sunt născuţi în Kîrghîstan, au fost educaţi în alte ţări. Părinţii i-au trimis în Statele Unite şi iată rezultatul”, a declarat acesta.

Cele mai citite

Mexic va crește taxele vamale pentru importurile din SUA dacă Trump va impune o taxă de 25% pe produsele mexicane

Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, a declarat marți că țara va crește taxele vamale pentru importurile din Statele Unite dacă președintele ales Donald Trump își...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...

Rusia a anunțat expulzarea a doi jurnaliști germani de la ARD

Rusia a anunțat expulzarea a doi jurnaliști germani de la ARD, un corespondent și un cameraman, într-un gest de retorsiune față de ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă