-4 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialPonta şi Antonescu participă la recepţia cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii...

Ponta şi Antonescu participă la recepţia cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Federale Germania

Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, vor participa, joi, la recepţia cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Federale Germania care va avea loc la Palatul Bragadiru.

Crin Antonescu a avut miercuri, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, Werner Hans Lauk, în care au discutat despre relaţiile bilaterale dintre cele două ţări. Antonescu a subliniat faptul că Germania este unul dintre partenerii importanţi şi tradiţionali ai României, nu doar din perspectivă politică, ci şi din punct de vedere economic şi cultural. În finalul întrevederii, Crin Antonescu şi Werner Hans Lauk au evidenţiat importanţa parteneriatul dintre cele două state în cadrul Uniunii Europene.

Pe 3 octombrie, germanii sărbătoresc reunificarea politică, legislativă, teritorială şi administrativă a Germaniei, petrecută în 1990. Reîntregirea ţării a fost o urmare firească a evenimentelor din noiembrie 1989, care au culminat cu căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea regimului comunist din Europa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă