Polițiștii suceveni au descins la locuințele bunicilor și părinților copiilor despre care se crede că ar fi fost drogați chiar de către mama lor, șefa Centrului Nedical al MAI. Percheziții se fac și la cabinetul medical unde lucra femeia. Patru persoane vor fi duse la sediul DIICOT Suceava pentru a fi audiat în această cauză.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că instituţia publică unde au loc percheziţii este Centrul Medical Suceava al Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, una dintre locuinţele percheziţionate este a medicului şef al centrului medical, Adriana Lorena Bîrlădeanu, mama celor doi copii. Sursele citate au precizat că medicul Adriana Lorena Bîrlădeanu este suspectată că le-a administrat substanţe stupefiante şi psihotrope copiilor săi de 4 şi 15 ani.
Șefa Centrului Medical al MAI din județul Suceava a fost acuzată, în luna martie, că și-ar fi drogat propriii copii cu medicamente care, de regulă, sunt administrate bolnavilor de cancer în stadiu terminal. Acuzațiile au fost aduse de Direcţia de Asistenţă Socială Suceava, care i-au sesizat pe procurorii DIICOT, informează Digi24. În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem.
Cei de la Protecția Copilului îi aveau în atenție pe copii încă din septembrie 2016, când cei de la școală au observat modificări în comportamentul copiilor. Aceștia veneau la școală cu adeverințe medicale semnate de mama lor, arată sursa citată.
"La analize s-a constatat că în organismul copiilor erau cantități importante de analgezice și sedative. Este vorba despre medicamente foarte puternice, care se dau numai pe bază de rețetă și, în cazul copiilor, și cu acordul părinților", a explicat, la Digi24, psihiatrul Gabriel Diaconu.
Potrivit News.ro, Direcţia pentru Protecţia Copilului Suceava a sesizat DIICOT în cazul a doi fraţi de 11 şi 15 ani, după ce în urma analizelor făcute la spital s-a constatat prezenţa unor substanţe cu efect analgezic şi sedativ în corpul acestora.
„Am luat legătura cu şcoala unde învaţă copiii, primind confirmarea că aceştia începuseră să aibă absenţe şcolare şi prezentau o stare de oboseală. În consecinţă, cu acordul părinţilor, cei doi minori au fost cuprinşi într-un program de consiliere şi sperăm în colaborarea deplină a părinţilor”, a precizat reprezentantul Direcţia pentru Protecţia Copilului Suceava.
Știre în curs de actualizare.