3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialPeste o mie de clujeni, la procesiunea de Rusalii

Peste o mie de clujeni, la procesiunea de Rusalii

Peste o mie de persoane au participat, duminică, la Cluj-Napoca, la procesiunea de Rusalii, la care au fost prezenți peste 120 de preoți ortodocși, în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, informează Mediafax.

Credincioşii s-au rugat pentru roadele pământului și pentru mediul încojurător.

Credincioșii s-au adunat, duminică, în jurul orei 17.00, în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca unde au asistat la slujba Vecerniei plecării genunchilor, oficiată în ziua de Rusalii, iar la final au plecat într-o procesiune prin centrul municipiului.

Participanții la procesiune au străbătut bulevardul 21 Deccembrie 1989, Piața Unirii, bulevardul Eroilor, după care s-au întors în Piața Avram Iancu, în fața Catedralei, traficul fiind blocat. În fruntea procesiunii s-au aflat peste 120 de preoți, în frunte cu mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț.

Înaltul ierarh ortodox a declarat că evenimentul reînvie o veche tradiţie din Ardeal, ”ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul încojurător”.

”Învățătura Rusaliilor este că toți creștinii suntem chemați să devenim misionari într-o lume în care se cunoaște prea puțin despre mântuirea pe care ne-a adus-o Iisus Hristos. Viața noastră să fie contaminantă pentru cei care nu au o practică religioasă. Sfânta Treime le ocrotește pe toate, din nefericire, noi oamenii le pângărim pe toate”, a spus IPS Andrei Andreicuț.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane s-a oficiat slujba sfinţirii mici a apei, au fost sfințite spice de grâu și au fost rostite rugăciuni pentru natură.

Cele mai citite

Ungaria anunță creșterea salariului minim cu 40% până în 2027

Guvernul Ungariei a aprobat o creștere semnificativă a salariului minim cu 40% în următorii trei ani, într-o încercare de a impulsiona economia afectată de...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă