5 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialPeste 50 de ieşeni la spital cu fracturi, în ultimele 24 de...

Peste 50 de ieşeni la spital cu fracturi, în ultimele 24 de ore

Peste 50 de persoane din judeţul Iaşi au ajuns în ultimele 24 de ore la Spitalul de Urgenţe din municipiu, cu diverse fracturi, după ce au căzut pe gheaţă, printre pacienţi numărându-se o tânără gravidă şi un bărbat care a căzut de pe o punte, de la cinci metri înălţime, potrivit Mediafax.

Medicul Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii Primire Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţe din Iaşi, a declarat, marţi, în ultimele 24 de ore, peste 50 de persoane din judeţ au ajuns la spital, având diverse fracturi, după ce au alunecat pe gheaţă.

„Femeile de peste 50 de ani au fost principalele victime ale căderilor pe gheaţă. Fracturile de pumn, humerus, gleznă sau femur au fost cel mai frecvent întâlnite”, a afirmat Tudor Ciuhodaru.
Printre cei internaţi la spitalul ieşean se numără o gravidă de 26 de ani, care are fractură de claviculă şi contuzie toraco-abdominală, şi un bărbat de 42 de ani, care a alunecat de pe o punte, de la înălţimea de cinci metri.

„Pacientul a fost adus în stare de hipotermie, cu fracturi multiple. Este în curs de evaluare şi stabilizare”, a precizat medicul ieşean.

Potrivit lui Ciuhodaru, marţi la prânz, Clinica de Traumotologie era arhiplină.

„Le recomandăm vârstnicilor să evite deplasările pe gheaţă şi zăpadă, în special dimineaţa. De asemenea, e foarte important ca pacientul să se prezinte de urgenţă la spital, chiar în prima oră de după producerea evenimentului nedorit”, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru.

Cele mai citite

Premierul slovac Robert Fico avertizează: „Slovacia ar putea opri ajutorul pentru Ucraina”

Slovacia analizează posibile măsuri împotriva Ucrainei, inclusiv oprirea ajutorului umanitar și livrărilor de energie, dacă nu se găsește o soluție pentru tranzitul gazului rusesc...

Ce trebuie să știi despre dermatita atopică și cum să o gestionezi?

Dermatita atopică este o boală inflamatorie a pielii cu debut precoce și cu o prevalență pe durata vieții de aproximativ 20% . Apare...

Poziția oficială Holcim România privind decizia Consiliului Concurenței

Ca urmare a finalizării investigației privind piața cimentului, astăzi, Consiliul Concurenței a anunțat decizia de sancționare a producătorilor de ciment cu amenzi raportate la...
Ultima oră
Pe aceeași temă