3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialPeste 2000 de români cer Comisiei Juridice avizarea parteneriatului civil

Peste 2000 de români cer Comisiei Juridice avizarea parteneriatului civil

Peste 2000 de cetăţeni români şi 47 de organizaţii solicită membrilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor să acorde un Raport de adoptare pentru propunerea legislativă privind parteneriatul civil. Semnatarii acestei petiţii consideră că este de datoria plenului aceleiaşi camere să asigure cadrul legal pentru recunoaşterea egală a tuturor cuplurilor din România, inclusiv a celor necăsătorite.

În România, conform ultimului recensământ, 800.000 de persoane trăiesc alături de partenerul sau partenera lor fără să fie căsătorite legal. Majoritatea sunt cupluri heterosexuale, multe dintre ele având în grijă şi copii. A acorda acestora drepturi egale în materie de moştenire, rol de aparţinător, regimul bunurilor comune, asigurare medicală, pensie de urmaş, liberă circulaţie şi şedere, emigrație/imigraţie, violenţă domestică sau credit bancar comun nu poate reprezenta decât un semnal pozitiv prin care statul român recunoaște și respectă statutul acestor cupluri în societate şi în relaţia cu autoritățile și cu instituţiile publice.



Citeşte şi: În timp ce Iohannis tergiversează referendumul anticorupție, consultarea populară pentru definirea familiei face un pas înainte

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat cu majoritate de voturi un aviz favorabil iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, fiind respins un amendament al PNL.


În acelaşi timp, parteneriatul civil trebuie să ofere protecţie şi cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex. Astăzi, România ocupă locul 35 în Europa şi locul 25 în Uniunea Europeană în materie de protecţie legală a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender), conform ILGA Europa. Pe lângă drepturile ataşate parteneriatului civil, adoptarea acestei propuneri legislative ar transmite un semnal hotărât cu privire la angajamentul României faţă de valorile europene şi faţă de principiul democratic de bază al protecţiei minorităţilor.

Mai mult, încă din 2010, de la decizia Schalk şi Kopf v. Austria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune că statele membre ale Consiliului Europei au obligaţia de a recunoaşte cuplurile formate din persoane de acelaşi sex, lucru reiterat şi în mai recenta decizie Vallianatos şi alţii v. Grecia, decizie în care Curtea subliniază necesitatea tratării egale a tuturor cuplurilor (şi heterosexuale şi homosexuale) atunci când vine vorba de parteneriatul civil. Şi mai recent, Nils Muižnieks, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a cerut public statelor membre ale Consiliului Europei să legalizeze parteneriatele civile.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat că iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei urmează să fie adoptată, în plenul Camerei, cu votul a două treimi dintre deputaţi.

„A existat un aviz pozitiv pe această iniţiativă cetăţeneas-că şi de la Curtea Constituţională, ceea ce este foarte important, şi de la Consiliul Legislativ. Acum va intra pe ordinea de zi a plenului Camerei la o dată pe care o va decide Biroul permanent şi noi va trebui să decidem cu votul a două treimi din numărul total al deputaţilor dacă această iniţiativă este aprobată de către Cameră. Va urma aceeaşi procedură şi la Senat. Dacă vor exista deosebiri între cele două forme va avea loc o comisie de mediere. Raportul comisiei de mediere se va întoarce după aceea la Camera care nu a fost de acord în primă fază. Dacă este acceptat, este în regulă, dacă nu, plenurile reunite vor decide cu votul a trei pătrimi cu privire la textul final“, a explicat Nicolicea.

Nicolicea a menţionat că parteneriatul civil şi concubinajul nu au legătură cu-această definiţie din Constituţie a familiei. În campania electorală, PSD, PNL și ALDE au promis că vor organiza referendumul pentru definirea familiei în aprilie 2017.

„Personal, susţin această idee şi vreau să se organizeze referendumul cel mai târziu în primăvara anului viitor, poate în aprilie sau mai”, spunea Dragnea, în noiembrie 2016. Și Gheorghe Falcă, șeful de campanie al PNL a avut un angajament asemănător.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă