Cea de-a doua centrala nucleara din Romania va fi pusa in functiune dupa 2025, cu cinci ani mai tarziu fata de termenul preconizat de autoritati, au declarat pentru NewsIn specialistii din domeniu.
"Studiul de amplasament, odata realizat, va trebui ulterior aprofundat. Apoi, vor trebui facute expropieri, care vor dura. Si, de asemenea, va lua ceva timp sa cauti partenerii care vor realiza proiectul si pe aceia care vor contribui la construirea centralei. Va fi pusa in functiune, cel mai probabil, dupa 2025", au declarat agentiei NewsIn reprezentantii Nuclearelectrica.
La randul lor, reprezentantii CEZ Romania, companie implicata in proiectul unitatilor 3 si 4 ale Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavoda, spun ca "2025 este un termen rezonabil", pentru punerea in functiune a noii centrale nucleare.
"In primul rand, pentru gasirea locatiei, trebuie facute analize foarte clare, privind conditiile locale, geologice, de alimentare cu apa, de distanta fata de localitati. Dupa ce avem amplasamentul precis, trebuie facut un dosar si trimis la International Energy Agency (IEA), din Viena. Apoi, trebuie cautati investitori, lucru care poate dura cativa ani buni. Dupa ce sunt alesi investitorii si dupa ce se semneaza acordul pentru infiintarea companiei de proiect, aceasta noua companie se va ocupa de autorizatiile si de licentele necesare pentru centrala nucleara, etapa ce poate dura peste cinci ani", a declarat agentiei NewsIn directorul de afaceri corporatiste al CEZ Romania, Adrian Borotea.
Acesta a precizat ca, dupa gasirea locatiei, vor urma negocierile cu furnizorii de echipamente, de tehnologie, precum si cu constructorii. Constructia efectiva a centralei poate dura sase ani.
De asemenea, fostul presedinte ale Agentiei Nucleare, Valica Gorea, a precizat, pentru NewsIn, ca primul grup al centralei va fi gata, cel mai devreme, in 2025.
"Primul grup, cel mai probabil, va fi pus in functiune in 2025, iar grupul al doilea, in 2028. Centrala nu va avea mai mult de doua-trei grupuri", considera Valica Gorea.
Reprezentantii Ministerului Economiei spun ca spera ca aceasta investitie sa demareze cat mai rapid.
"2025 este un an indepartat. Ar trebui sa beneficiem cat mai repede de noua centrala nucleara", au declarat agentiei NewsIn reprezentantii ministerului.
Studiul de amplasament pentru a doua centrala nucleara a tarii a fost finalizat, iar cele mai bune patru locatii selectate se afla in judetele Brasov, Sibiu, Arad si Cluj, dupa cum a declarat agentiei NewsIn Valica Gorea, fost presedinte al Agentiei Nucleare, la inceputul lunii aprilie. Cea mai potrivita locatie pentru noua centrala nucleara ar fi intre Fagaras si Talmaciu, pe Olt.
Studiul de amplasament a costat 3,580 milioane lei, bani suportati din fondurile structurale pentru dezvoltare industriala, potrivit fostului presedinte al Agentiei Nucleare.
Puterea instalata a noii centrale nucleare va fi, cel mai probabil, de 3.000 MW si va avea maximum doua-trei grupuri, a mai spus Gorea.
Pana acum, CITON Bucuresti, care a facut studiul de amplasament pentru viitoarea centrala nucleara, a analizat peste 100 de locatii.
In prezent, singura centrala nucleara a tarii se afla la Cernavoda si este compusa din doua reactoare cu o putere instalata de circa 700 MW fiecare. In momentul de fata se are in vedere construirea altor doua noi reactoare nucleare, investitie care s-ar putea ridica la circa patru miliarde de euro, care vor fi puse in functiune dupa 2016.
Energia electrica produsa anual de Unitatile 1 si 2 CNE Cernavoda reprezinta circa 18% din productia de electricitate totala a Romaniei.
Informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro