2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialPercheziții de amploare în București și patru județe într-un dosar de evaziune...

Percheziții de amploare în București și patru județe într-un dosar de evaziune cu medicamente oncologice și pentru HIV/SIDA

Luni dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 41 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţele Hunedoara, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova şi 26 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în domeniul comerţului cu medicamente.

Este vorba despre evaziune fiscală în procedura de vânzare a unor medicamente pentru afecţiuni cardiace, pentru afecţiuni oncohematologice şi HIV/SIDA. 

Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, începând cu anul 2008, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, în scopul justificării achiziţionării unor medicamente precum şi pentru denaturarea provenienţei ilicite  a acestora, au creat circuite comerciale fictive, în baza cărora au solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată.

Astfel, bănuiţii au colectat de pe piaţa neagră cantităţi mari de medicamente, pe care le-au livrat intracomunitar către beneficiari din mai multe state, prejudiciul creat fiind estimat la suma de 40.000.000 de lei.

Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 2.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de sprijinul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Hunedoara, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova.

Cele mai citite
00:07:35

VIDEO. „Aveam doar șase ani când am fost expulzați”. Naftali Furst își rememorează experiența, la 80 de ani de la sfârșitul lagărelor naziste

Pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste, AFP a vorbit supraviețuitori din întreaga lume. În 1944, întreaga...

Radu Drăgușin, titular la Tottenham pentru al 15-lea meci consecutiv, dar criticat! „Nu e o soluție”

Radu Drăgușin a bifat al 15-lea meci consecutiv ca titular în tricoul lui Tottenham, în remiza cu Wolverhampton, scor 2-2. Internaționalul român a evoluat...

Piața Victoriei: peste 400 de membri FSANP scandează: Stop diminuărilor salariale!

Nemulțumirile vizează inclusiv reducerea beneficiilor pentru studenți, taxe pe construcții speciale și creșterea impozitului pe dividende Sindicaliștii din penitenciare și polițiștii protestează în fața sediului...
Ultima oră
Pe aceeași temă