6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPe unde se scurg banii publici. Aproape jumătate dintre consilierii judeţeni şi...

Pe unde se scurg banii publici. Aproape jumătate dintre consilierii judeţeni şi locali au dat contracte firmelor familiei. Vezi lista ANI

În mandatul 2008-2012, cei 78 au încheiat, emis sau aprobat nu mai puţin de de 654 de facturi de achiziţii directe şi 443 de contracte cu firme la care ei sau soţii lor deţin acţiuni sau părţi sociale, potrivit ANI.

Suma totală care a ajus, din bugetele locale, la firmele consilierilor, ajunge la 8,5 milioane de euro.

Mai mult, unii dintre oficialii locali care au încălcat regimul conflictelor de interese sau incompatibilităţilor se fac vinovaţi de mai multe abateri. Pentru 78 de consilieri, au fost descoperite 134 de cazuri. Dintre acestea, 9 privesc încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, 33 de cazuri privesc existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese,  75 de cazuri se referă la încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, 16 cazuri privesc existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, iar un caz este legat de existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire a unor fapte de corupţie.

Potrivit ANI, „lipsa de transparenţă a procesului decizional pe plan local, coroborată cu nivelul scăzut de acces la informaţii de interes public al majorităţii locuitorilor din mediul urban şi rural reprezintă factori destabilizatori la adresa societăţii româneşti”. De altfel, ANI descoperă aproape săptămânal cazuri de oficiali locali care semnează „ca primarul”, alocând banii publici propriilor firme.

Lista consilierilor judeţeni şi locali în cazul cărora s-a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi penală precum şi nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012:

PALFFY Domokos (Consilul Judetean Harghita): Conflict de interese administrativ, conflict de interese penal, incompatibilitate. Infracţiune asimilată faptelor de corupţie: 43 de contracte (prestări servicii transport şi executări lucrări reparaţii drumuri judeţene) încheiate cu Consiliului Judeţean Harghita. Beneficiu patrimonial în cuantum de 25.389.775 lei

TULIT Attila (Consiliul Judetean Covasna): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals în declaraţii.  5 contracte (prestari servicii – astfaltare) incheiate cu Consiliul Judetean Covasna si cu institutii subordonate Consiliului Judetean Covasna. Beneficiu patrimonial în cuantum de 8.141.008 lei

MERCEA Pavel (Consiliul Local Oradea): Incompatibilitate. 38 contracte (servicii de proiectare) în cuantum de 7.516.394 lei, incheiate cu Consiliul Local Oradea si institutii subordonate Consiliului Local Oradea

DOMNARIU Dumitru (Consiliul Judetean Sibiu): Incompatibilitate. 6 contracte (furnizare produse petroliere) în cuantum de  3.095.445 lei încheiate cu instituţii subordonate Consiliului Judeţean Sibiu

SAMSON Adrian (Consiliul Judetean Vaslui): Incompatibilitate. 3 contracte (executare lucrări) în cuantum de 2.548.545 lei, încheiate cu instituţii subordonate Consiliului Judetean Vaslui

IONITA Toma (Consiliul Judetean Prahova): Conflict de interese penal,  incompatibilitate, fals in declaratii. 15 contracte (furnizare produse materiale de constructii, prestari servicii, executare lucrari infrastructura, intretinere, revizie echipamente reparatii) încheiate cu Consiliul Judetean Prahova şi cu institutii subordonate Consiliului Judetean Prahova. Beneficiu patrimonial în cuantum de  807.951 lei;  14 facturi achizitii directe în cuantum de 18.700 lei emise către cu Consiliul Judetean Prahova şi cu institutii subordonate Consiliului Judetean Prahova

AVRAMESCU Manuel (Consiliul Local al Sectorului 6, Bucureşti): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 3 contracte (prestari servicii – telecomunicatii) incheiate cu o institutie subordonata Consiliului Local al Sectorului 6, Bucureşti. Beneficiu patrimonial total in valoare de 624.837 lei

ROTARU Ioan (Consiliul Local Bacău): Incompatibilitate. 5 contracte (prestari servicii balastare, reparatii, parchetare) în cuantum de 347.402 lei, incheiate cu Consiliul Local Bacău si institutii subordonate Consiliul Local Bacău

MARCU Ion (Consiliul Judetean Braşov): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals in declaratii. 11 contracte (prestari servicii certificare sistem management, publicitate, prelucrare date, difuzare abonamente presa) incheiate cu Consiliul Judetean Braşov şi institutii subordonate Consiliului Judetean Braşov. Beneficiu patrimonial în cuantum de 363.434 lei; 7 facturi achizitii directe în cuantum de 3.916 lei, emise către Consiliul Judetean Braşov şi institutii subordonate Consiliului Judetean Braşov

UJENIUC Bogdan Octavian (Consiliul Judetean Giurgiu): Incompatibilitate. 15 contracte (prestari servicii – publicitate, tiparire) în cuantum de 299.346 lei, încheiate cu Consiliul Judetean Giurgiu şi cu institutii subordonate Consiliului Judetean Giurgiu

GAGHII Ion (Consiliul Judetean Giurgiu): Conflict de interese penal. Incompatibilitate, fals în declaraţii. 15 contracte (prestari servicii – publicitate, tehnoredactare, tiparire) încheiate cu Consiliul Judetean Giurgiu şi cu institutii subordonate Consiliul Judetean Giurgiu. Beneficiu patrimonial în cuantum de 244.908 lei

CONSTANTINESCU Emil (Consiliul Local Slobozia): Incompatibilitate. 8 contracte (prestari servicii proiectare)  în cuantum de 242.794 lei, incheiate cu Consiliul Local Slobozia

GHILEA Gheorghe Sorin (Consiliul Local Satu Mare): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 8 contracte (furnizare tehnică calcul, papetărie şi prestări servicii tehnice) încheiate cu Consiliul Local Satu Mare şi cu instituţii subordonate Consiliului Local Satu Mare. Beneficiu patrimonial în cuantum de 119.414 lei; 291 facturi achiziţii directe (produse papetărie) în cuantum de 233.223 lei emise către instituţii subordonate Consiliului Local

WAGNER Raimar (Consiliul Local Sibiu): Conflict de interese penal. 3 contracte (închiriere) cu o instituţie subordonată Consiliului Local Sibiu. Beneficiu patrimonial în cuantum de 208.475 lei

CORD Ovidiu (Consiliul Judetean Prahova): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 5 contracte (furnizare produse alimentare) încheiate cu institutii subordonate Consiliului Judetean Prahova. Beneficiu patrimonial în cuantum de 110.716 lei;  36 facturi achizitii directe (furnizare produse alimentare) în cuantum de 78.406 lei,  emise către institutii subordonate Consiliului Judetean Prahova

STANESCU Iulian (Consiliul Local Târgovişte): Conflict de interese administrativ, conflict de interese penal, incompatibilitate. 3 contracte (prestări servicii consultanţă lucrări artă încheiate cu Consiliul Local Târgovişte). Beneficiu patrimonial în cuantum de 158.077 lei

LUCA Ioan (Consiliul Judetean Alba): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 9 facturi achiziţii directe (furnizare de produse consumabile rechizite, toner, birotica) emise către Consiliul Judetean Alba şi instituţii subordonate Consiliului Judeţean Alba. Beneficiu patrimonial în cuantum de 158.750 lei

COJOCARIU Mihai (Consiliul Judetean Neamt): Conflict de interese administrativ, conflict de interese penal, incompatibilitate, fals in declaratii. 4 contracte (furnizare produse) încheiate cu o institutie subordonata Consiliului Judetean Neamt. Beneficiu patrimonial în cuantum de 141.315 lei

ŞLIC Mihai Iulian (Consiliul Local Bacău) Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals în declaraţii. 3 contracte (executare lucrări proiectare, construire reţea alimentare sală de sport) încheiate cu Consiliul Local Bacău. Beneficiu patrimonial în cuantum de 138.510 lei

PRODANEL Adrian Mihai (Consiliul Local Piteşti): Incompatibilitate. 1 act adiţional la un contract (furnizare produse material plastic) în cuantum de 44.344 lei, încheiat anterior validării mandatului 2008-2012, cu o instituţie subordonată Consiliului Local Piteşti; 10 facturi achiziţii directe (furnizare produse material plastic) în cuantum de  70.603 lei emise către o instituţie subordonată Consiliului Local Piteşti

BORTUN Florea (Consiliul Local Reşiţa): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals în declaraţii. 3 contracte (prestari servicii – medicina muncii) incheiate cu Consiliul Local Reşiţa si institutii subordonate Consiliului Local Reşiţa. Beneficiu patrimonial în cuantum de 127.961 lei

PADURARU Ileana (Consiliul Local Bacău): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 1 contract (prestări servicii – pregătire fizică sportivi) încheiat cu o instituţie subordonată Consiliului Local Bacău. Beneficiu patrimonial în cuantum de 30.220 lei

CIMPOEŞ Cornel Pavel (Consiliul Local Alba Iulia): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 1 contract (prestări servicii – elaborare documentaţie tehnică) încheiat cu Consiliul Local Alba Iulia. Beneficiu patrimonial în cuantum de 39.949 lei

CIUMACENCO Nicusor (Consiliul Local Galaţi): Incompatibilitate. 1 contract (furnizare utilaje) în cuantum de 11.547 lei, încheiat cu Consiliul Local Galaţi

SIMION Paul (Consiliul Local Călăraşi): Conflict de interese administrativ, incompatibilitate. 2 contracte (prestări servicii) încheiate cu Consiliul Local Călăraşi. Beneficiu patrimonial în cuantum de 47.900 lei

FILIMON Carmen (Consiliul Local Călăraşi): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals in declaraţii. 2 contracte (prestări servicii) încheiate cu instituţii subordonate Consiliului Local Călăraşi. Beneficiu patrimonial în cuantum de 3.360 lei

DUMBRAVA  Virgil Marian (Consiliul Local Călăraşi): Incompatibilitate. 1 contract (prestări servicii) în cuantum de 27.132 lei, încheiat cu o instituţie subordonată Consiliului Local Călăraşi

MESESEANU Razvan Ilie (Consiliul Local Călăraşi): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 14 contracte (prestări servicii PSI – pază şi securitate împotriva incendiilor, sănătate în muncă, perfecţionare) încheiate cu instituţii subordonate Consiliului Local Călăraşi. Beneficiu patrimonial în cuantum de 28.223 lei

MIHAI Ion (Consiliul Judetean Calarasi): Incompatibilitate. 5 contracte (prestari servicii publicitate) în cuantum de 53.565 lei,  încheiate cu Consiliul Judeţean Călăraşi

GRIGORAS Laurentiu (Consiliul Local Iaşi): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals în declaraţii. 4 contracte (prestări servicii) încheiate cu o instituţie subordonată Consiliului Local Iaşi . Beneficiu patrimonial în cuantum de 33.528 lei

ADĂSCĂLIŢEI Constantin (Consiliul Judeţean Iaşi): Incompatibilitate. 1 contract (executare lucrări drum acces) în cuantum de 3.354 lei, încheiat cu o instituţie subordonată Consiliului Judeţean Iaşi

CORBU Iulian (Consiliul Local Piteşti): Incompatibilitate. 1 contract (prestării servicii ECDL) în cuantum de 25.080 lei, încheiat cu o instituţie subordonată Consiliului Local Piteşti

SĂNDULESCU Monica Loredana (Consiliul Local Suceava): Conflict de interese administrativ, incompatibilitate. 3 contracte (prestări servicii) încheiate cu o instituţie subordonată Consiliului Local Suceava

ONOFREI RAILEANU Gheorghe (Consiliul Local Suceava): Conflict de interese administrativ. 1 contract (închirieri bunuri) încheiat cu instituţia Consiliului Local Suceava

MOJOIU Gheorghe (Consiliul Local Valcea): Incompatibilitate. 1 contract (prestări servicii ITP auto) încheiat cu instituţie subordonată Consiliului Local Vâlcea

KIRA Beniamin (Consilier Judetean Satu Mare): Incompatibilitate. 3 contracte (prestări servicii) în cuantum de 8.493 lei, încheiate cu instituţii subordonatre Consiliului Judeţean Satu Mare; 7 facturi achiziţii directe (publicitate şi servicii ITP),  în cuantum de 4.686 lei, emise către instituţii subordonate Consiliului judeţean

PASCA Vasile (Consilier Judetean Satu Mare): Incompatibilitate. 1 contract (prestări servicii publicitate) în cuantum de 50 lei, încheiat cu o instituţie subordonată Consiliului Judeţean Satu Mare; 107 facturi achizitii directe (prestari servicii si furnizare produse)  în cuantum de 71.782 lei, emise către Consiliul Judetean Satu Mare şi instituţii subordonate

VASILIU Emilian Teodor (Consiliul Local Târgovişte): Incompatibilitate. 26 facturi achiziţii directe (prestări servicii publicitare) în cuantum de 42.139 lei,  emise către instituţii subordonate Consiliului Local Târgovişte

FRATILA Ioan Cezar (Consiliul Local Târgovişte): Incompatibilitate. 2 contracte (furnizare produse curaţenie) în cuantum de 23.617 lei, încheiate cu o instituţie subordonată Consiliului Local Târgovişte

GIMBUŢĂ Alfredo (Consliliul Judetean Dambovita): Incompatibilitate. 1 contract (furnizare produse) în cuantum de 35.985 lei, încheiat cu o instituţie subordonată consiliului judeţean Dambovita

LAZAR Ioan (Consiliul Judetean Alba): Incompatibilitate. 15 facturi (prestări servicii publicitate, de manopera şi achiziţii produse auto) în cuantum de 6.956 lei, emise către Consiliul Judeţean Alba şi instituţii subordonate Consiliului Judeţean Alba

ARUS Zsolt Istvan (Consilul Judetean Harghita): Incompatibilitate. 1 contract (instalare reţea calculatoare) în cuantum de 8.065 lei, încheiat cu o instituţie subordonată Consiliului Judeţean Harghita

RAFAIN Zoltan (Consilul Judetean Harghita): Incompatibilitate. 1 contract (întreţinere imobil) încheiat cu Consiliului Judeţean Harghita

MARIN Dumitru (Consiliul Judetean Vaslui): Conflict de interese administrativ, incompatibilitate. 3 contracte (prestări servicii publicitate şi furnizare materiale audio-video) încheiate cu instituţii subordonate Consiliului Judeţean Vaslui. Beneficiu patrimonial în cuantum de 3.700 lei

TOMA Valeriu (Consiliul Judetean Vaslui): Incompatibilitate, conflict de interese penal, fals în declaraţii. 1 contract (prestări servicii transport) încheiat cu o instituţie subordonată Consiliului Judetean Vaslui. Beneficiu patrimonial în cuantum de 8.620 lei

MUŞOIU Stefan (Consiliul Judetean Ialomita): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 7 contracte (executare lucrări reparaţii) încheiate cu instituţii subordonate Consiliul Judetean Ialomita. Beneficiu patrimonial în cuantum de 91.190 lei

BACIU Andrei (Consiliul Local Piatra Neamţ): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals în declaraţii. 28 de contracte (prestări servicii publicitate) încheiate cu instituţii subordonate Consiliului Local Piatra Neamţ. Prejudiciu în cuantum de 72.025 lei

STEFAN Georgica (Consiliul Judetean Neamt): Incompatibiliate. 31 contracte (furnizare produse – piese auto, rechizite/birotica, consumabile) în cuantum de 13.953 lei, incheiate cu institutii din subordinea Consiliului Judetean Neamt; 104 facturi achizitii directe (piese auto, rechizite/birotica, consumabile) în cuantum de 62.092 lei, emise către institutii din subordinea Consiliul Judetean Neamt

KATO Bela (Consilul Local Sfântu Gheorghe): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 3 contracte (productie mobilier, achizitie aparatura, prestari servicii) incheiate cu institutii subordonate Consilului Local Sfântu Gheorghe. Beneficiu patrimonial în cuantum de 29.366 lei.

FERENCZ Csaba (Consiliul Local Sfântu Gheorghe): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals în declaraţii. 8 contracte (furnizare bilete calatorie şi prestari servicii publicitate) încheiate cu Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi cu institutii subordonate Consiliuluil Local Sfântu Gheorghe. Beneficiu patrimonial în cuantum de 84.274 lei

KISS Tiberiu (Consiliul Judetean Covasna): Conflict de interese administrativ, incompatibilitate. 2 contracte de prestari servicii (montaj obiecte sanitare) incheiate cu oinstitutie subordonata Consiliul Judetean Covasna. Beneficiu patrimonial în cuantum de 23.967 lei

JOSS Stefan (Consiliul Judetean Covasna): Incompatibilitate. 1 contract (prestări servicii – cazare) încheiat cu o institutie subordonata Consiliului Judetean Covasna

FAZAKAS Tibor (Consiliul Judetean Covasna): Incompatibilitate. 5 contracte (prestari servicii şi furnizare) în cuantum de 19.400 lei  încheiate cu institutii subordonate Consiliului Judetean Covasna

GIURGELEA Ionel (Consiliul Judetean Arad ): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 1 contract (furnizare produse alcool etilic şi lemne de foc) incheiat cu o institutie subordonata Consiliului Judetean Arad. Beneficiu patrimonial în cuantum de 14.351 lei; 2 facturi achiziţii directe în cuantum de 58.200 lei, emise către institutii din subordinea Consiliului Judetean Arad

MARCIU Ovidiu Cristian Dan (Consiliul Judetean Giurgiu): Incompatibilitate. 3 contracte (prestari servicii) în cuantum de 17.509 lei, încheiate cu Consiliul Judetean Giurgiu şi cu institutii subordonate Consiliului Judetean Giurgiu

AIONESEI Mircea (Consiliul Local Botoşani): Incompatibilitate. 1 contract (prestari servicii) în cuantum de 5.859 lei incheiat cu Consiliul Local Botoşani

AXINTE Mihai (Consiliul Judetean Botoşani): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 1 contract (furnizare – material lemnos) incheiat cu o institutie subordonata Consiliul Judetean Botoşani. Beneficiu patrimonial în cuantum de 9.749 lei; 1 factura achizitie directa (material lemnos)  în cuantum de 12.000 lei, emisă către o institutie subordonata Consiliul Judetean Botoşani

MARINESCU Nicolae Sidor (Consiliul Local Craiova): Incompatibilitate. 5 contracte (furnizare – carti) în cuantum de 124.999 lei, incheiate cu Consiliul Local Craiova si institutii subordonate Consiliului Local Craiova

MANDRULEANU Constantin (Consiliul Judetean Dolj): Incompatibilitate. 1 contract (furnizare – instalatie de producere oxigen medicinal)  în cuantum de 44.999 lei, incheiat cu o instituţie subordonată Consiliului Judetean Dolj; 13 facturi (achizitii directe furnizare produse şi prestari servicii – livrare cartuse, incarcare cartuse, consumabile) in cuantum de 9.922 lei  catre o institutie subordonata Consiliului Judetean Dolj

LUPU Adrian Gelu (Consiliul Local Ploieşti): Incompatibilitate. 1 contract (prestari servicii – dozatoare bauturi) incheiat cu o institutie subordonata Consiliului Local Ploieşti

LIMBOSEANU Mirela (Consiliul Local Ploieşti): Incompatibilitate. 2 contracte (prestari servicii transport valori monetare) în cuantum de 5.437 lei, incheiate cu institutii subordonate Consiliului Local Ploieşti

MOROIANU GEAMAN Adrian (Consiliul Judetean Prahova): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals in declaratii. 42 contracte (prestari servicii – distributie presa) încheiate cu institutii subordonate Consiliului Judetean Prahova. Beneficiu patrimonial în cuantum de 4.885 lei

PETER Luca (Consiliul Judetean Bistrita Nasaud): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 1 contract (executare lucrari – reparatii) incheiat cu o institutie subordonata Consiliului Judetean Bistrita Nasaud. Beneficiu patrimonial în cuantum de 74.531 lei; 3 facturi achizitii directe în cuantum de 43.202 lei emise către o institutie subordonata Consiliului Judetean Bistrita Năsăud

URSE Gabriela (Consiliul Local Braşov): Incompatibilitate. 1 contract (furnizare produse alimentare) in cuantum de 16.080 lei, incheiat cu Consiliul Local Braşov

CHIRICHES Andrei Ciprian (Consiliul Local Braşov): Incompatibilitate. 1 contract incheiat in anul 2006, cu o instituie subordonata consiliului local, prelungit incepand cu anul 2008 prin 5 acte aditionale la contract

KRAILA Vasile (Consiliul Local Braşov): Incompatibilitate. 23 contracte (asociere, furnizare materiale informative, tipizate, prestari servicii tipar, finisare, achizitii abonamente şi publicatii locale, nationale) în cuantum de 473.132 lei, încheiate cu Consiliul Local Braşov şi cu institutii subordonate Consiliul Local Braşov; 6 facturi achizitii directe în cuantum de 6.709 lei emise către institutii subordonate Consiliul Local Braşov

GABOR Imre (Consiliul Local Braşov): Incompatibilitate. 1 contract (executare lucrari – reparatii imobil) incheiat cu o institutie subordonata Consiliului Local Braşov

TANASE Gheorghe (Consiliul Local Braşov):  Conflict de interese penal incompatibilitate. 1 contract (prestari servicii – deratizare) incheiat cu o institutie subordonata Consiliul Local Braşov. Beneficiu patrimonial în cuantum de 28.542 lei

TRIF DAN Simona Gabriela (Consiliul Local Zalău): Incompatibilitate. 6 contracte (furnizare produse lactate) în cuantum de 344.460 lei, incheiate cu institutii subordonate Consiliului Local Zalău; 2 facturi achizitii directe (produse lactate) în cuantum de 381 lei, emise către institutii subordonate Consiliul Local Zalău

SERBAN Alexandru (Consiliul Judetean Salaj): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals in declaratii. 1 contract (prestari servicii – perfectionare profesionala) incheiat cu oinstitutie subordonata Consiliul Judetean Salaj. Beneficiu patrimonial în cuantum de 5.844 lei

MOCANU Ioan (Consiliul Judetean Salaj): Conflict de interese penal, incompatibilitate. 1 contract (prestari servicii – transport) încheiat cu o institutie subordonata consiliului judetean Salaj. Beneficiu patrimonial în cuantum de 649 lei

BIRIS Gavril (Consiliul Judetean Salaj): Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals in declaratii. 4 contracte (prestari servicii transport) incheiate cu o institutie subordonata Consiliului Judetean Salaj; Beneficiu patrimonial în cuantum de 30.512 lei

IANCU Gheorghe (Consiliul Judetean Cluj): Incompatibilitate. 1 factura achizitie directa în cuantum de 4.800 lei emisă către Consiliul Judetean Cluj

OLOIERIU Ion Liviu (Consiliul Local Focşani): Conflict de interese administrativ. 4 contracte (inchiriere spatiu) incheiat cu o institutie subordonata Consiliul Local Focşani

CIULACU Victoria (Consiliul Local al Sectorului 4 , Bucureşti) Conflict de interese penal, incompatibilitate, fals in declaraţii. 2 contracte (furnizare produse şi prestari servicii lucrari montaj) încheiate cu institutii subordonate Consiliului Local al Sectorului 4 , Bucureşti. Beneficiu patrimonial în cuantum de 104.187 lei

ANTON Ciprian Ioan (Consiliul Local al Sectorului 6, Bucureşti). Incompatibilitate. 1 contract (asociere) încheiat cu o institutie subordonata Consiliul Local al Sectorului 6, Bucureşti

BAICAINTAN Irimie Gabriel (Consiliul General al Municipiului Bucuresti): Incompatibilitate. 1 contract (prestari servicii – colectare deseuri) în cuantum de  1.711 lei, incheiat cu o institutie subordonata Consiliului General al Municipiului Bucuresti

GUBANDRU Marin (Consiliul Local Slatina): Incompatibilitate. 1 contract (prestări servicii medicale) în cuantum de 760 lei, încheiat cu o instituţie aflată in subordinea Consiliului Local Slatina

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

OpenAI amendată cu 15 milioane de euro de Italia pentru încălcarea protecției datelor

Agenția italiană de protecție a datelor, Garante, a sancționat OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, cu o amendă de 15 milioane de euro, după o investigație privind...

Arabia Saudită a avertizat Germania legat de suspectul atentatului terorist din Germania

Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de...

Mai multe țări își cresc măsurile de securitate după atacul terorist din Germania

Mai multe ţări iau măsuri pentru intensificarea securităţii după atacul de vineri din Germania soldat cu cinci morţi şi peste 200 de răniţi, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă