Polițiștii din Dumbrăvița au fost sesizați, prin numărul unic 112, că la ieșirea din sat un bărbat a împușcat un câine.
„Polițiștii, însoțiți de un specialist criminalist, s-au deplasat la fața locului, respectiv la ieşire din sat Dumbrăviţa, prin str. Picului, pe un câmp, în extravilanul comunei Dumbrăviţa, în zona numită Calea Pădurii-Crucea de Sus, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, pe câmp fiind găsiţi doi câini, decedați, la o distanţă de a proximativ 250 metri unul faţă de celălalt, aceştia prezentând urme de plăgi prin împuşcare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Gabriela Dinu, citată de newsbv.ro.
Polițiștii au stabilit că bărbatul, de 42 de ani, este angajat ca paznic de vânătoare în cadrul Fondului Cinegetic 12 Vlădeni, precum şi faptul că zona unde a avut loc evenimentul se află în perimetrul Fondului Cinegetic 12 Vlădeni.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii ” uz de armă făr drept”, urmând ca la finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat cu propuneri corespunzătoare unității de parchet competente.