Mai multe percheziții au fost făcute joi, de Inspectoratul de Poliției Județean Ialomița, șase persoane fiind reținute într-un dosar de înșelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fraudă informatică, fals și complicitate la fals intelectual, uz de fals și complicitate la înșelăciune. Un medic, două asistente, doi farmaciști și administratorul unei farmacii au fost reținuți, potrivit unui comunicat al IGPR.
"La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 7 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciune, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fraudă informatică, fals și complicitate la fals intelectual, uz de fals și complicitate la înșelăciune. Perchezițiile au fost efectuate în orașul Țăndărei, comuna Mihail Kogălniceanu și în județul Constanța", precizează comunicatul IGPR.
Din cercetări a reieșit că șase dintre persoanele bănuite, în perioada 2010 — 2014, ar fi falsificat 4.508 rețete medicale ce ar fi fost decontate prin intermediul unei unități farmaceutice, cauzând un prejudiciu de 667.000 de lei. De asemenea, în perioada 2013 — 2014, ar fi fost introduse în evidențe rețete falsificate, emise de un cabinet medical, menționează sursa citată.
În cursul anului 2013, administratorul unei farmacii ar fi efectuar 10 transferuri bancare, în valoare de 80.000 de lei, bani proveniți în urma unor decontări ale unor rețete false. Acest lucru a fost făcut pentru a ascunde originea ilicită a acestora.
Polițiștii au ridicat înscrisuri, calculatoare și 37.000 de lei, în vederea administrării probatoriului în cauză.
Șapte persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița pentru audieri, șase dintre acestea fiind reținute pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.