3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialParchetul General a preluat dosarul preotului Pomohaci, acuzat de racolare de minori...

Parchetul General a preluat dosarul preotului Pomohaci, acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Parchetul General a preluat dosarul în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, au declarat reprezentanţii Parchetului pentru Mediafax.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, în cauză urmând a fi făcute cercetări, au declarat reprezentanţii Parchetului.

Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, ”ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moşuni din judeţul Mureş care aparţine de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia. Preotul susţine că este nevinovat şi are timp să-şi demonstreze nevinovăţia în faţa Eparhiei din Alba Iulia, acesta fiind, în prezent, oprit de la slujirea slujbelor bisericeşti.

Cele mai citite

Comisia Europeană menține politicile stricte privind emisiile auto, în ciuda presiunilor

Comisia Europeană nu are în vedere modificarea politicilor actuale pentru reducerea emisiilor de carbon ale autoturismelor, a declarat comisarul pentru climă, Wopke Hoekstra, într-o...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...

Kremlinul respinge propunerea de armistițiu de Crăciun: Rusia cere pace în termenii săi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Rusia nu este interesată de un armistițiu, ci dorește o pace care să...
Ultima oră
Pe aceeași temă