1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialPapalekas, acuzat de DIICOT în dosarul privind delapidarea SIF, se declară nevinovat

Papalekas, acuzat de DIICOT în dosarul privind delapidarea SIF, se declară nevinovat

Afaceristul grec Ioannis Papalekas a declarat, luni, într-o scrisoare transmisă presei, că este încrezător că procurorul va ajunge rapid la concluzia că nu este vinovat de niciuna dintre acuzaţiile care i-au fost aduse în cadrul investigaţiei privind delapidarea SIF Muntenia şi SIF Banat Crişana.

„Într-adevăr, la începutul acestei săptămâni am avut o întrevedere cu procurorul care se ocupă de caz, la cererea acestuia, şi în scopul de a-mi manifesta sprijinul faţă de solicitările sale. Având în vedere că acum are cunoştinţă deplină asupra faptelor, sunt încrezător că va ajunge rapid la concluzia că nu mă fac vinovat de niciuna din prezumtivele acuzaţii care mi s-au adus şi că va lua toate măsurile ce se impun, astfel încât să fiu exclus din orice viitoare investigaţie", se arată într-o scrisoare transmisă presei luni de Papalekas, citată de Mediafax.

Surse judiciare au declarat săptămâna că omul de afaceri grec a fost pus oficial sub acuzare de DIICOT pentru complicitate la delapidare în dosarul SIF, în care au fost arestaţi şeful SIF Banat-Crişana, Dragoş Bîlteanu, şi Najib El Lakis, membru în CA al societăţii.

"Urmare a unor relatări eronate care au apărut în presa din România în ultima săptămână şi în care am fost acuzat în mod repetat că am contribuit la delapidarea fondurilor din două organisme de plasament colectiv din România, şi anume SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia SA Bucureşti, adresez prezenta scrisoare pentru a clarifica lucrurile şi pentru a corecta greşelile survenite în raportarea faptelor, multe dintre aceste articole fiind îndreptate împotriva mea personal. Doresc să mă asigur că publicul larg are o reprezentare corectă a faptelor care se aplică acestei situaţii şi că nu este indus în eroare. Totodată, sper cu tărie că după parcurgerea acestei scrisori presa va da dovadă de mai multă precauţie în ceea ce priveşte modalitatea de raportare a faptelor care sunt incidente în situaţia de faţă", începe Papalekas scrisoarea.

El precizează că prin scrisoare încearcă totodată să pună capăt neliniştilor "cu care se confruntă" toţi investitorii, angajaţii, directorii şi asociaţii companiei, precum şi numeroşii furnizori şi parteneri de afaceri.

"Sunt extrem de mândru de faptul că toate societăţile cu care am fost asociat, inclusiv Globalworth, şi-au condus mereu afacerile cu cea mai înaltă integritate şi în conformitate cu cele mai bune standarde şi practici în afaceri, recunoscute la nivel internaţional", adaugă Papalekas.

Potrivit surselor citate de Mediafax, Papalekas a fost marţea trecută la sediul central al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), unde anchetatorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţia în dosarul SIF, respectiv cea de complicitate la delapidare.

Omul de afaceri a dat o declaraţie în dosar, iar miercuri a revenit în faţa anchetatorilor, pentru a depune mai multe înscrisuri în apărarea sa, au mai spus aceleaşi surse.

Potrivit DIICOT, doi membri ai CA al SAI Muntenia Invest, societate de administrare a SIF Muntenia, au propus investiţii într-o firmă controlată de Ioannis Papalekas, urmărind finanţarea achiziţiei de către omul de afaceri şi complicii săi a proiectului imobiliar Bucharest Tower Center.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism arată, într-un document din dosarul în care este cercetată activitatea SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana, că doi membri din Consiliul de Administraţie al Societăţii de Administrare a Investiţiilor (SAI) Muntenia Invest, care administrează SIF Muntenia, au făcut presiuni asupra celorlalţi membri pentru aprobarea unor investiţii într-o firmă controlată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, cercetat şi el în acest caz.

"În ce priveşte faptele, este adevărat că dl. Dragoş Bîlteanu a fost unul dintre partenerii mei de afaceri, exclusiv în sectorul imobiliar. Tranzacţiile principale în care ambii am fost implicaţi se leagă de achiziţia şi dezvoltarea Proiectului Upground Estates, situat în zona Dimitrie Pompeiu, şi proiectul Tower Center International (TCI), la acesta din urmă presa făcând numeroase referiri. Legăturile mele profesionale cu dl. Bîlteanu s-au redus semnificativ pe parcursul anilor şi, din anul 2008, singurul nostru proiect de afaceri comun a fost cel care a implicat Proiectul TCI, în care eu am dobândit de la dânsul o participaţie de 50% în anul 2012. Circumstanţele realizării acelui proiect au fost raportate în mod public atât de către mine, cât şi de către Globalworth în nenumărate ocazii în trecut. Dl. Bîlteanu şi cu mine (fiecare în calitate de proprietari ai unei cote de 50% din Proiectul TCI) am încheiat în luna iulie a anului 2013 un contract prin care am convenit vânzarea proiectului către Globalworth. Acest aspect a fost în mod complet şi public dezvăluit ca parte a ofertei publice a Globalworth, vânzarea fiind agreată sub condiţia unei evaluări independente, aşa cum a fost cazul în toate tranzacţiile similare în care eu personal sau o entitate asociată mie a fost implicată. Întotdeauna am căutat să ofer maximum de transparenţă în tot ceea ce priveşte aceste aspecte", explică Papalekas în scrisoare.

Potrivit acestuia, achiziţia proiectului TCI de către Globalworth s-a finalizat în luna februarie a anului 2014, fiind ultimul proiect care a fost transferat către Globalworth din portofoliul iniţial şi achiziţia sa a fost finanţată prin fonduri bancare puse la dispoziţie de către banca elveţiană UBS.

"Ţin să precizez că achiziţia acestui proiect nu a fost făcută din fonduri strânse în urma listării. Acele fonduri au fost folosite pentru achiziţia altor proprietăţi. Globalworth a urmat întotdeauna o serie de condiţii şi proceduri speciale la încheierea oricărui tip de contract în care eu personal sau un asociat al meu este parte contractantă şi toate aceste condiţii şi proceduri speciale sunt respectate în toate cazurile: (i) o evaluare independentă, (ii) contractarea la valoarea pieţii (arm’s length) şi (iii) luarea deciziei de cumpărare de către directorii non-executivi, deci fără participarea mea. Toate aceste proceduri au fost urmate (şi raportate public) în legătură cu tranzacţia TCI, astfel cum s-a întâmplat de altfel în toate tranzacţiile Globalworth în care eu personal am avut un interes", se afirmă în scrisoare.

În ceea ce priveşte persoanele acuzate că au fost implicate în activităţi ilegale împreună cu Bîlteanu, Papalekas susţine că nu s-a întâlnit niciodată cu niciuna dintre acestea şi nici nu s-a implicat în vreo afacere sau altă relaţie cu aceştia.

"Pot să confirm că nici eu şi nicio altă societate asociată cu mine nu am întreprins vreodată vreun tip de afacere cu SIF Banat sau cu oricare dintre angajaţii acesteia, administratorii sau acţionarii acesteia. De altfel şi SIF Banat a confirmat recent că nu a investit niciodată în Globalworth şi a negat că ar fi tranzacţionat acţiuni ale Globalworth, contrar informaţiilor vehiculate în unele articole de presă. SIF Muntenia a făcut într-adevăr o investiţie cu ocazia listării Globalworth, când a achiziţionat un număr de 200.000 de acţiuni la preţul de 5 euro pe acţiune, pentru o valoare totală de 1.000.000 euro. Nu ştiu dacă SIF Muntenia continuă să deţină acţiuni în Globalworth, dar pot să confirm că valoarea acţiunilor în societate a rămas la un nivel superior preţului pe care acestea l-au avut la data listării. Pot să confirm că nici eu personal şi nici societatea al cărei asociat sunt nu am achiziţionat niciun fel de drept în SIF Banat sau SIF Muntenia şi nici nu am încheiat vreo tranzacţie cu vreuna din aceste entităţi întrucât de la venirea mea în România în anul 2000 am luat decizia de a nu mă implica în tranzacţionarea de acţiuni şi obligaţiuni pe bursele din România", mai spune Papalekas.

Papalekas este unul dintre cei mai activi investitori imobiliari din România, iar anul trecut a înfiinţat firma Globalworth pe care a listat-o pe segmentul AIM (Alternative Investment Market) al London Stock Exchange (LSE) – începând cu data de 25 iulie 2013.

"Trăiesc în România încă din anul 2000 şi consider că am contribuit semnificativ la modernizarea Bucureştiului prin proiectele rezidenţiale, comerciale şi de uz mixt derulate. Împreună cu echipa excelentă pe care o am în Bucureşti continuu să fac acest lucru şi să dedic toată energia mea în această direcţie. În ultima perioadă, toate investiţiile mele în România au fost direcţionate prin intermediul Globalworth, care numai în ultimele 18 luni a făcut investiţii în proiecte româneşti ce s-au ridicat la valoarea de aproximativ 700 de milioane de euro. În pofida informaţiilor false şi dăunătoare care au fost publicate recent în presă vom continua eforturile pentru a dezvolta o afacere de succes, în beneficiul tuturor", mai spune Papalekas.

Cele mai citite

2024, anul căldurii extreme și al dezastrelor naturale: Cum a afectat încălzirea globală lumea

În 2024, încălzirea globală a generat condiții meteorologice extreme în întreaga lume, de la valuri de căldură insuportabile până la inundații devastatoare și cicloni...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă