Comuniştii au încercat să deturneze semnificaţia zilei de 10 Mai, legată strâns de Casa Regală a României.
Nu pot să nu spun, pentru început, ca ardelean, că proclamarea zilei de la 1 Decembrie drept Ziua Naţională a României nu mi-a dat o anumită satisfacţie sufletească, gândindu-mă la acei magnifici corifei care, prin lupta lor pe viaţă şi, deseori, pe moarte, au făcut posibilă Marea Unire ţara devenind … „dodoloaţă”.
Este vorba, desigur de un adânc şi meritat omagiu adus, an de an, de fiecare generaţie ce s-a succedat, de la 1918 încoace, lui Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiş, Iosif Jumanca, Aurel Vlad şi alţii. Dar nici nu putem, dacă vrem să respectăm adevărul-adevărat, să facem abstracţie de o realitate istorică absolută, însă falsificată în perioada comunistă, când Ziua Independenţei, proclamată în 10 Mai a fost … trasferată pe 9 Mai, ziua Victoriei aliaţilor din timpul celui de al doilea război mondial împotriva Germaniei.
Falsificare istorică
Şi iată, datorăm unui istoric clujean, prof.univ. dr. Virgiliu Ţârău, „semnalul de alarmă” tras, în acest caz. El a publicat un amplu studiu pe tema Zilei Naţionale a României în „Caiete de antropologie istorică”. Cercetătorul român, aflat în anul 2002 într-un stagiu de cercetare la Washington, a descoperit un document elaborat de ministrul S.U.A. la Bucureşti, Rudolf Schoenfeld, în care acesta a sesizat „curioasa” schimbare a datei celebrării independeţei de stat a României din 10 Mai în 9 Mai, ceea ce considera el, pe bună dreptate, că este, de fapt, evidenta racordare a istoriei României şi a tradiţiilor acesteia la obiectivele ideologice şi politice ale noului regim comunist. Adică – scrie autorul român – asistăm la rescrierea istoriei specifică ideologiei totalitare.
Pentru că, în realitate, timp de şapte decenii românii au sărbătorit, cu un fast deosebit, Independenţa de Stat a României din 1877, la 10 Mai. Acesta, deoarece ziua de 10 Mai întrunea şi întruneşte, de fapt, trei momente istorice majore: venirea în ţară a Principelui Carol I (1866); proclamarea Independenţei la 1877; încoronarea lui Carol I ca Rege al României, în 1881. Au rămas înscrise, cu litere de aur în istorie, cuvintele din Parlamentul ţării de atunci, ale lui Mihail Kogălniceanu care spunea.
„Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială de a declara în faţa reprezentanţei naţionale că suntem o naţiune liberă şi independentă”. El vorbea şi de faptul că statul român a devenit independent faţă de Poartă. De reţinut că la sărbătoarea zilei de 10 Mai de atunci (1877), în pofida stării de război, a avut loc un impresionant spectacol de gală al Teatrului Naţional, în prezenţa familiei domnitoare, dar şi a Marelui Duce Nicolae al Rusiei, plus oficialităţile române in corpore. La care s-au adăugat numeroase manifestări de bucurie publice din Bucureşti, având loc chiar şi o retragere cu torţe prin faţa statuii lui Mihai Viteazul. Şi toate au durat până ce Roller, şi ceilaţi adepţi ai lui, ne-au schimbat istoria după interesele politice, ca în cele din urmă să pună la cale, cu sprijinul Moscovei, lovitura de stat din decembrie 1947, când comuniştii l-au silit pe Regele Mihai I să abdice.
