Teama de reacţia copilului şi de cea a comunităţii îi determină pe părinţii adoptivi din România să ascundă adevărul copilului lor, arată un studiu al Oficiului Român pentru Adopţii.
„Îmi este teamă de cum va reacţiona”, „consider că este prea mic”, „nu poate înţelege”, „nu a întrebat”, „nu cred că trebuie să afle” sunt cele mai întâlnite motive pentru care părinţii nu-şi informează copiii că le sunt părinţi adoptivi, nu biologici, potrivit studiului „Strategii de comunicare despre adopţie între părinţii adoptivi şi copilul adoptat”, realizat de Oficiul Român pentru Adopţii (ORA), în parteneriat cu Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială şi UNICEF. Cercetarea arată că 95 % dintre familiile incluse în eşantion au admis că este important ca unui copil să i se comunice acest lucru. Cu toate acestea, doar 69 % dintre copiii incluşi în eşantion au aflat că sunt adoptaţi, în timp ce o treime (31 %) nu ştiu încă acest lucru.
„Corelând aceste răspunsuri cu vârsta copiilor, se observă însă că trei sferturi dintre copiii despre care părinţii au spus că îi consideră prea mici pentru a înţelege au vârsta peste 6 ani, iar aproape o treime au vârsta peste 10 ani. Un procent de 6 % dintre părinţi exclude din start ideea de a-i comunica copilului faptul că nu sunt părinţii săi biologici şi consideră că acesta nu ar trebui să afle”, precizează documentul ORA.
Astfel, 357 de copii din cei 516 incluşi în eşantion au aflat că sunt adoptaţi, majoritatea dintre ei la vârstă preşcolară. Pentru restul de 156 de copii care nu ştiu încă, 84 % dintre părinţi declară că intenţionează să le comunice statutul, în timp ce 6 % nu doresc să le comunice copiilor că au fost adoptaţi, iar alţi 10 % nu sunt încă hotărâţi.
Datele din cercetare arată că procentul părinţilor care spun copiilor că sunt adoptaţi este mai mare în rural (73 %) decât în urban (67 %).
Când copilul află din greşeală
În cele mai multe cazuri, cel care i-a spus copilului că este adoptat a fost unul dintre părinţi (85 %), dar s-au înregistrat şi situaţii în care copilul a aflat de la alte persoane (prieteni, vecini, specialişti ai Direcţiilor de Protecţie a Copilului – câte 2 %, bunici – 1 %, altcineva – 5 %) sau chiar şi-au dat singuri seama (3%).
În 24 % dintre cazuri s-a întâmplat ca cel care i-a spus copilului că este adoptat să o fi făcut din greşeală.
„Faptul că părintele nu-i comunică copilului că a fost adoptat nu-l protejează de aflarea acestei realităţi. Consecinţele sunt semnificative pentru construirea identităţii copilului”, spun autorii studiului.
Preşedintele ORA: „Comunitatea percepe negativ adopţia”
În timp ce în Europa copiii află de foarte mici că au fost adoptaţi, în România tendinţa este de a le ascunde celor mici adevărul.
„Este împotriva drepturilor copiilor şi acest lucru face rău şi copilului, şi familiei în cazul în care copilul află târziu, uneori accidental. Au fost nenumărate tragedii. Aici putem vorbi şi de comunitate, care percepe în continuare negativ adopţia,” explică preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii, Bogdan Panait, potrivit căruia modificările aduse legii adopţiei anul trecut obligă adoptatorii să informeze gradual copilul că este adoptat.
„Dacă nu-i spun, li se pare că va fi mai mult al lor”
Motivul reţinerii părinţilor adoptivi de a le destăinui adevărul copiilor despre propria identitate ar trebui căutat chiar mai adânc, spune Daniela Gheorghe, director executiv al Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil şi psiholog.
„În România, adopţia se face din cauza infertilităţii. După adopţie, părinţii, ca să se convingă pe ei, nu-i spun copilului. Dacă nu-i spun, li se pare că în felul ăsta va fi mai mult al lor”, explică specialistul.
Aceasta le recomandă părinţilor să înceapă rapid pregătirea copilului, prin metode adecvate vârstei celui mic.
„Cu cât va afla mai repede, cu atât va prinde încredere. Copiii care află mai târziu îşi pierd încrederea în părinţi şi apar probleme precum certuri, fuga de acasă, minciuna, furtul”, spune Daniela Gheorghe.
Unele presiuni sunt exercitate şi de comunitate, spune aceasta: „Comunitatea nu priveşte neapărat negativ adopţia, dar comportamente de genul bârfă, şuşoteli, curiozitatea excesivă fac rău: „Of, săracii, n-au avut copil, au adoptat, oare o fi sănătos? „, „Cum se descurcă? „.
