Mama preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, s-a stins din viaţă luni, la 82 de ani. Suferea de Alzheimer, iar în urmă cu un an fusese operată de cancer, la Institutul Oncologic Fundeni din Capitală. Va fi înmormântată lângă soţul ei, Dumitru Băsescu, la Cimitirul Central din Constanţa.
„Era o vecină bună. Nu ne prea vedeam des, dar era amabilă cu noi, şi ea, şi copiii”, spune cu tristeţe doamna Ana. Alături de ea, zeci de persoane deapănă în şoaptă amintiri despre Elena Băsescu sau „tanti Jenica”, cum îi spuneau apropiaţii. S-au reunit în faţa blocului de la periferia Constanţei unde aceasta locuia de peste 30 de ani, într-un apartament modest de două camere, la etajul trei.
În ultima vreme, bătrâna doamnă a fost îngrijită la domiciliu de o măicuţă de la Mănăstirea Techirghiol, căci boala avansase şi nu se mai descurca singură.
„Ne salutam şi mi se părea o femeie bună. Ultima dată am văzut-o acum o lună şi jumătate. Era bolnavă, dar nu mă aşteptam la aşa ceva”, ne spune un alt vecin. Nu e mulţumit de multitudinea de reporteri care întinează cumva solemnitatea momentului. „E risipă. Trebuia să vină unul singur”.
Liniştea e însă întreruptă de zgomotul unui flex cu care doi muncitori încep să taie uşa metalică de la intrarea blocului, în vederea pregătirilor de înmormântare.
Povestea obişnuită a unei mame
Elena Băsescu avea o relaţie specială cu fiul său, Traian, spun vecinii. Preşedintele o vizita ori de câte ori avea ocazia. Atunci când ajungea în Constanţa, acesta urca preţ de câteva ore în apartamentul mamei. Femeia obişnuia să îl conducă apoi până în faţa blocului, unde dialoga scurt cu presa şi cu vecinii. De cele mai multe ori, tanti Jenica povestea ce mâncăruri i-a pregătit fiului său.
Mama şefului statului s-a născut şi a crescut în Basarabi, alături de alţi opt fraţi. La 20 de ani, l-a cunoscut pe tatăl preşe-dintelui, Dumitru, proaspăt locotenent la unitatea de tancuri, venit din Moldova. „În-tr-un an, mai multe fete din Basarabi s-au luat cu câţiva băieţi de la regiment, a fost ca un fel de val, ziceai că se termină lumea, aşa curgeau nunţile. Atunci s-a însurat şi Dumitru cu Elena”, avea să povestească o vecină.
Pe Traian, Elena l-a adus pe lume în 1951. „L-am născut acasă, foarte uşor, eram cu mama şi cu soacra. Ele m-au moşit, moaşa a sosit prea târziu”, a povestit Elena Băsescu pentru Evenimentul zilei, în 2004, după ce Traian Băsescu a câştigat cursa prezidenţială.
După doi ani s-a născut şi fratele preşedintelui, Mircea.
Apoi, familia Băsescu s-a mutat la Iaşi, unde copiii au făcut o parte din şcoala generală. „Aşa era în armată: primeai un grad în plus, erai transferat în altă parte”, explica mama şefului statului.
De la Iaşi, au plecat la Bacău, unde băieţii au urmat liceul. „Apoi Traian a făcut armata pentru că s-a supărat cu taică-su’, care voia să-l dea la o şcoală tehnică militară. Abia apoi a intrat la Facultatea de Marină de la Constanţa. Aici a cunoscut-o pe Maria, care avea să-i devină soţie”, spunea Elena Băsescu.
Apropiată de familie şi de biserică
Tanti Jenica era foarte apropiată de fiul său cel mare. Micul apartament din Constanţa era înţesat de fotografii cu acesta, dar şi cu tatăl preşedintelui, care a încetat din viaţă în 2002, din cauza unei suferinţe cardiace. „Păcat că nu mai trăieşte, să se bucure şi el de bucuria lui Traian. Acum două săptămâni l-am visat. «Jenicuţa, mi-a spus, hai să bem o cafea!». Părea mulţumit. Era ora trei dimineaţă, m-am trezit, m-am dus la bucătărie, am făcut o cafea şi am băut-o singură”, spunea Elena Băsescu după câş-tigarea alegerilor prezidenţiale de către fiul său, în 2004.
Mama preşedintelui era o femeie deschisă şi sinceră, spun apropiaţii familiei, care povestesc că, atunci când Elena Băsescu i-a cerut preşedintelui noul său număr de telefon, acesta a refuzat să i-l dea: „Lasă, mamă, că tu-l dai la toţi vecinii. Te sun eu. Dacă ai nevoie neapărat de mine, îi telefonezi Mariei (soţia preşedintelui – n.r.), îmi spune şi te caut”.
În ciuda insistenţelor venite din partea lui Traian Băsescu, care în ultima perioadă dorea să-şi ia mama lângă el, în Bucureşti, aceasta a refuzat să părăsească oraşul Constanţa. „Nouă Jenica ne-a spus clar că nu vrea să deranjeze pe nimeni în Bucureşti, că de-aia nu s-a dus acolo, să se simtă cineva obligat să aibă grijă de ea”, povestea Mircea Gaţu (86 de ani), unchiul lui Traian Băsescu.
Potrivit mătuşei preşe-dintelui, Maria Gaţu, Elena Băsescu era şi o persoană foarte credincioasă, apropiată de biserică şi de religie: „Merge mereu la schituri pe timp de vară, unde rămâne chiar şi cu lunile, să se reculeagă. Au cei de acolo grijă de ea!”.
În ultima vreme, bătrâna doamnă a fost îngrijită la domiciliu de o măicuţă de la Mănăstirea Techirghiol, căci boala avansase şi nu se mai descurca singură.
Interviu cu Elena Băsescu: Cotidianul, decembrie 2004
Doamna Băsescu, cum vă simţiţi în postura de mamă a preşedintelui României?
Am plâns toată noaptea. Soţul meu e mort şi regret că nu a trăit să poată vedea că fiul nostru, Traian, a ajuns preşedintele ţării (începe din nou să plângă – n.r.).
Când era copil, Traian v-a făcut probleme?
Am doi copii, Traian şi Mircea, şi nici unul dintre ei nu mi-a făcut probleme. Traian a fost băiat cuminte. Deşi a spus la televizor că tatăl său era un om exigent, întrebaţi-l dacă a luat vreo palmă de la tac-su! A fost cuminte şi sunt mulţumită de el.
Când era adolescent, Traian avea succes la fete? Când a început să lipsească nopţile de acasă?
De prin a XlI-a a început să stea mai mult cu fetele. Bunica lui Traian, soacră-mea, ţinea tare mult la el. Locuiam împreună cu ea, într-un alt apartament. Şi când Traian lipsea seara de acasă, ea se ducea în camera lor, se băga în pat lângă Mircea, ca atunci când venea tac-su în inspecţie să nu se prindă, să-i vadă pe amândoi în pat. Apoi, lăsa uşa deschisă, pentru ca Traian să intre în casă şi să nu deranjeze pe nimeni. Aşa erau vremurile pe atunci. Erau la modă ceaiurile dansante.
Cam pe la ce vârstă a început să chelească?
Cred că pe la 25 sau 30 de ani. În orice caz, îi stă bine şi-aşa.
Cum vă înţelegeţi cu nora, Maria Băsescu? Cum o vedeţi ca Primă Doamnă?
Draga de ea! Mă-nţeleg bine cu ea. Mă-nţeleg bine cu amândouă nurorile. La amândouă ţin la fel de mult. Suntem o familie unită. Nu ne certăm, nu ne-am bârfit. Ţinem mult unii la alţii.
Vă place formaţia Proconsul? Cum vă înţelegeţi cu nepoatele?
Îmi place Proconsul, pentru că nepotul meu, Bogdan, cântă acolo. E soţul Ioanei, fata mai mare a lui Traian. Lui nu-i prea place de Bogdan, dar dacă-i place Ioanei nu poate să se opună. Important e să se iubească ei, copiii.
Vă gândeaţi că fiul dumneavoastră o să ajungă preşedintele ţării?
Nu mă gândeam, dar ştiu că e ambiţios.
Când v-a vizitat ultima dată?
Nu mai ştiu. Nu a mai venit de mult. E foarte ocupat, are o grămadă de treabă. Vorbesc cu fetele la telefon, cu ele ţin legătura.
Aveţi să-i transmiteţi vreun mesaj acum, când e preşedintele ţării?
Am să-i transmit un mesaj. Când o veni acasă, o să-i spun mai multe.
Interviu realizat de George Lăcătuş