UPDATE: Tânăra din Colectiv, care a murit la Spitalul „Sf. Ioan”, avea 18 ani și era olimpică la matematică.
––
O victimă a tragediei din Colectiv, internată la Spitalul Sf. Ioan din Capitală, a murit, luni dimineață, ridicând bilanțul morților la 56 de persoane.
Conform celui mai recent bilanț al Ministerului Sănătății, în spitalele din Capitală mai sunt internate 55 de persoane, din care 12 sunt în stare critică.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În două săptămâni de la tragedie au decedat alte 29 de persoane.
Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franța și Loredana Dărescu în Germania.