Şoferii care îşi parchează maşina pe un loc de parcare de reşedinţă al altei persoane, în Sectorul 4, riscă o amendă între 200 şi 400 de lei, dar şi să li se ridice maşina, se arată într-o hotărâre adoptată, joi, de Consiliul local din Sectorul 4, Bucureşti.
"În situaţia în care nu este respectată deplina folosinţă a locului de parcare atribuit regulamentar unei persoane, autovehiculul care obstrucţionează folosinţa acestui loc va fi ridicat, transportat şi depozitat într-un loc special amenajat, de către Poliţia Locala Sector 4", conform regulamentului.
Noul regulament prevede şi interzicerea expunerii vehiculelor cu înscrisuri ori însemne privind intenţia de vânzare-cumpărare pe domeniul public al sectorului patru.
"Expunerea acestor autovehicule spre vânzare/închiriere pe domeniul public şi privat al Sectorului 4 contribuie, pe de-o parte, la creşterea gradului de disconfort al celorlalţi participanţi la trafic (chiar şi a pietonilor), iar pe de altă parte, creeaza mari probleme societăţii care se ocupă cu salubrizarea Sectorului 4", se precizează în regulament.
De asemenea, conform noii hotărâri, parcajul public de reşedinţă este gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi.