TAROM a anulat, vineri, cursa spre Iași – RO 707 – care urma să decoleze la ora 17,20 de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, potrivit programului de zboruri afișat pe site-ul Companiei Naționale Aeroporturi București, informează Agerpres.
De asemenea, cursa RO 311 București — Munchen a decolat cu o întârziere de o oră și douăzeci de minute. Aeronava era programată să decoleze la ora 17,10, însă a plecat de pe Otopeni la 18,30.
În ultimele 24 de ore, operatorul național de transport aerian a înregistrat probleme cu cinci aeronave. Astfel, primul incident a avut loc joi seară, când o aeronavă a companiei TAROM, care urma să ajungă la Iași, a ratat decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme tehnice. Anterior, cursa TAROM RO 637 București — Satu Mare, care decolase la ora 16:48 de pe Otopeni, s-a întors după aproximativ 20 de minute pe aeroport, din cauza unor defecțiuni tehnice se pare că la trenul de aterizare.
De asemenea, vineri, aeronava TAROM cu destinația Timișoara, prevăzută să decoleze la ora 12:40, cu 57 de pasageri la bord, a zburat cu o întârziere de o oră și cincizeci de minute din cauza defectării unui difuzor de la bordul aeronavei. Deoarece regulile spun că o aeronavă trebuie să aibă în momentul decolării toate echipamentele în ordine, difuzorul a fost înlocuit în ultimul moment.
În plus, Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a demarat o investigație în cazul cursei TAROM București — Iași, care a ratat decolarea, programată pentru ora 20,35.
„Au fost mai multe decolări și întoarceri, însă noi investigăm doar cazul TAROM București — Iași. Este vorba despre o investigație și nu o anchetă, pentru că ancheta presupune găsirea vinovaților, iar noi vrem să ne dăm seama de ce s-a ratat decolarea. În cadrul investigației avem în vedere mai multe componente: și procedurile de pe aeroportul Otopeni și cum a acționat pilotul, deci nu e doar TAROM”, a declarat, vineri, directorul general al agenției, Nicolae Stoica.