4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialNicușor Constantinescu, anchetat în dosarul prăbușirii elicopterului SMURD

Nicușor Constantinescu, anchetat în dosarul prăbușirii elicopterului SMURD

Președintele suspendat al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, este în dosarul prăbușirii elicopterului SMURD, întrucât este acuzat de de abuz în serviciu, informează un comunicat de presă remis de DNA.

Anchetatorii îl acuză pe Constantinescu că, în anul 2011, în calitate de președinte al CJ Constanța, a achiziţionat ilegal un elicopter de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă, din judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria.

”La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” şi „Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă şi în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită şi conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă) a elicopterului respectiv”, informează sursa citată.

În iulie 2013, Nicușor Constantinescu a pus elicopterul achiziţionat din fonduri publice la dispoziţia persoanei juridice respective, care nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi achiziţionat elicopterul, schimbând astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv, mai precizează anchetatorii.

Astfel, președintele suspendat al CJ Constanța a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului.

 

Cele mai citite

Focusați pe campanii pompoase guvernanții pierd banii din PNRR

Cu doar 13% din obiectivele PNRR atinse și o creștere economică revizuită în scădere, România se confruntă cu presiuni financiare și necesitatea unor reforme...

Novak Djokovic ratează Turneul Campionilor!

Novak Djokovic, campionul sârb, a anunțat că nu va participa la Nitto ATP Finals din cauza unei accidentări persistente. Novak Djokovic (37 de ani), numărul...

Percheziții la sediile Netflix din Amsterdam și Paris

O anchetă preliminară a fost deschisă în noiembrie 2022, privind acuzații de fraudă fiscală agravantă și muncă ascunsă într-o grupare organizată Percheziția din Paris a...
Ultima oră
Pe aceeași temă