Viceprimarul Razvan Murgeanu nu a colaborat cu Securitatea ca politie politica, au decis, marti, membrii Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), dupa cum au declarat, pentru Rompres, surse din cadrul institutiei.
Razvan Murgeanu a declarat, la sfarsitul lunii iulie, intr-un interviu acordat BBC, ca, in perioada in care era student, a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea, in urma presiunilor la care a fost supus dupa ce a cumparat valuta de la un student strain, care ii era coleg.
Viceprimarul Bucurestiului a spus ca Securitatea i-a cerut sa ofere informatii despre strainii care ii erau colegi de facultate, dar ca nu a dat nicio nota informativa.
El a mentionat ca a fost la CNSAS, unde a cerut sa ii fie studiat dosarul. Murgeanu a mai spus ca in dosarul sau un reprezentant al Securitatii a consemnat faptul ca refuza 'in mod sistematic' colaborarea.