Moartea studentei japoneze. Nu vrea nimeni să ne scape de mafia aeroportului?

La două săptămâni după ce o studentă japoneză a fost omorâtă de unul dintre intermediarii ilegali de curse taxi din Aeroportul Otopeni, autorităţile nu au luat încă nici o măsură. Reporterul RL a mers ieri la Otopeni şi a văzut cum indivizi din grupul care îşi face veacul de ani de zile în aeroport încercau să acosteze o tânără din Turkmenistan ce tocmai aterizase la Bucureşti. De ce sunt lăsaţi în continuare să înşele turiştii? Oficialii dau vina unii pe alţii, iar în acest timp presa internaţională ne consideră „primitivi” şi „sălbatici”.

În seara zilei de 15 august, o studentă japoneză de 20 de ani – cu tot viitorul în faţă – ateriza „cu o nelinişte inexplicabilă în suflet” (după cum le declara amicilor pe o pagină de socializare) pe Aeroportul Otopeni. Ajunsă în terminalul de sosiri a fost acostată de un tânăr care s-a oferit să o ducă cu taxiul la Gara de Nord. La câteva minute după ce a urcat în maşină, a fost debarcată la liziera unei păduri, bătută, violată, strangulată şi trupul ucis i-a fost jefuit. Corpul ei a fost găsit a doua zi de pasagerii unei maşini care oprise pe DN1, la marginea aceleiaşi păduri. În urma acestui incident s-au accesat înregistrările video ale aeroportului, au fost identificaţi cel care acostat-o pe tânără şi şoferul maşinii. Crima a generat un val de resentimente în afara ţării, în Japonia în special, dar nu numai, românii fiind catalogaţi „sălbatici” şi „exportatori de criminalitate” în exodul lor postdecembrist spre Occident.

Ieri, la două săptămâni de la crimă am revenit în acelaşi loc din Aeroportul Otopeni de unde tânăra a fost „acostată” pentru a se îmbarca în „taxiul pirat” care avea să o ducă spre moarte, să văd dacă s-a schimbat ceva. Aceeaşi gaşcă dubioasă de câteva zeci de indivizi, cunoscuţi sub numele de „piraţi”, îşi face veacul ascunsă în penumbra parcării acoperite din faţa Aeroportului Otopeni. În terminalul de sosiri sunt doar trei băieţi de etnie rromă, îmbrăcaţi sport. Unul învârte plictisit un lănţişor,  ceilalţi doi merg lângă o tânără (n.r. din Turkmenistan, aveam să aflu mai târziu), care stă cu bagajul lângă ea pe un scaun, pe care o abordează: „Hello, it’s OK?”. În clipa aceea telefonul fetei sună, aceasta răspunde şi „racolatorii” se dau doi paşi înapoi. Văd un alt pasager, de care se lipesc: „Transfer?”. Prins între doi indivizi, care-l agasează cu întrebările lor, bărbatul, vizibil stânjenit, încearcă să scape. Merg la ei şi le spun în engleză că sunt cu el şi că da, vrem transport. Într-o engleză stricată, mă întreabă până unde.

Le spun Marriott şi îi întreb: „How much?” (cât costă). Mi se face o ofertă: „200 lei is ok?”. Îi întreb tot în engleză, dacă îmi dau bon fiscal. Ei mă asigură că da. Mai repet întrebarea o dată: „Yes, yes, meter, is OK. Receipt, yes”. Neştiind că suntem vorbitorii aceluiaşi grai, cel care m-a racolat şi şoferul care-l aştepta în parcare poartă un dialog în româneşte: „Dă-mi, mă, 60 de lei să mă duc. Stai, bă, poate-i iau mai mult. Dă-mi, băi, banu”. Ajungem la maşină, un Fiat galben ce are lipit pe el un imprimeu pe care scrie taxicolantari.ro. Nicăieri nu se vede o auto­rizaţie,  nicăieri un număr de telefon. Deschid uşa, dau să intru, dar nu văd pe bord nici un aparat de taxat. Îl întreb pe băieţaş dacă-mi dă bon fiscal: „Yes! No problem”. Îi explic că nu văd aparatul de taxat şi-l mai întreb o dată dacă are. Văzând că sunt suspect de insistent, într-un final recunoaşte: „Ah, no!”. Cu o figură nedumerită, îl întreb: „You are not a taxi?”. Îmi răspunde: „Nooo!”.

Scena racolării de către „taximetriştii-piraţi” s-a petrecut la 20 de metri de trei membrii ai brigăzii antiteroriste, care ieşiseră în faţa terminalului la o cafea. Doi din ei vorbeau şi unul se juca un joc pe telefon. Totuşi, se simte o schimbare. De la megafoane, o voce în română, urmată de aceeaşi voce, în engleză, îi avertizează cu tot grav pe pasagerii proaspăt coborâţi din avioane: „Doamnelor şi domnilor, vă anunţăm că abordarea pasagerilor în vederea transportului este strict interzisă conform legii”.

Cum se justifică autorităţile aeroportuare

Cu alte cuvinte, în ciuda tragediei care a îngrozit lumea, autorităţile celui mai important aeroport din România nu au luat nici o măsură pentru a scăpa de intermediarii şi taximetriştii-piraţi care acostează turiştii ce vin în ţară. De ce nu s-a făcut nimic în ultimele două săptămâni?

 „Dacă ar scrie pe o maşină taxi şi ar avea casetă de taxi şi ar avea inscripţii de taxi, maşina aia ar fi imediat blocată, conform regulamentelor noastre. Însă ei intră acolo cu maşini care nu sunt taxiuri şi pe care nu scrie taxi. Ei sunt taxiuri-cameleon. Ei sunt piraţii cei mai la negru”, explică Valentin Iordache, manager de comunicare al Aeroportului Henri Coandă Otopeni.

Mai mult, Valentin Iordache recunoaşte că, deşi aeroportul este dotat cu echipamente de securitate de zeci de milioane de euro şi că fiecare colţişor din spaţiile publice este monitorizat video cu camere video high-tech, administraţia aeroportuară e legată de mâini şi de picioare când vine vorba de desfiinţarea reţelelor de racolatori din aeroport: „Noi avem echipamente foarte performante şi foarte sofisticate şi îndreptate strict în sensul securităţii aeronautice, care este altceva. Paza e să nu-ţi ia, securitatea este să nu-ţi pună. Din punct de vedere al securităţii aeronautice, suntem o autoritate, dar nu şi din punct de vedere al pazei. Pe partea de linişte şi ordine publică nu avem noi atribuţii”.

Managerul de comunicare al Aeroportului Henri Coandă Otopeni ne-a declarat că atribu­ţiile aeroportului sunt limitate şi că responsabilitatea e în altă ogradă: „Trebuie făcută o dife­renţă între atribuţiile adminis­traţiei aeroportuare şi atribu­ţiile auto­rităţii aeroportuare. Adminis­traţia aeroportuară are grijă ca serviciile să fie OK, ca aeroportul să funcţio­neze, ca benzile de bagaje să meargă, să fie accesibile drumurile, pistele să fie în stare de funcţionare ş.a.m.d. Autoritatea aeroportuară, aşa cum e ea definită şi funcţionează în alte ţări, este cea care poate să instituie reguli şi care poate să instituie sancţiuni. Noi suntem adminis­traţie, noi nu putem sancţiona pe nimeni. Dacă instituţia noastră era într-o ţară din Occident, noi am fi putut cu de la sine putere să instituim sancţiuni de genul: «Dacă arunci hârtia pe jos, ai 10 lei amendă». Administraţia aeroportuară din România nu are acest drept. O poate face doar organul abilitat de lege să facă asta şi anume Poliţia Transporturi Aeriene, subordonată Poliţiei Transporturi, care e subordonată IGPR. Ei au detaşaţi în Aeroportul Henri Coandă mult prea puţini oameni. E vorba de 3-4 pe tură, ceva de genul ăsta în condiţiile în care traficul pe zi este de 20.000 de pasageri, cărora li se adaugă alte mii de însoţitori care îi conduc sau vin să îi întâmpine la aeroport, acei «meeters and greeters». Asta fără să mai punem la socoteală cei 10.000 de oameni care lucrează pe platforma Aeroportului. Cu alte cuvinte populaţia zilnică a Aeroporului Otopeni e mult mai mare decât populaţia oraşului Otopeni”.

Taximetriştii-piraţi sunt de pe vremea lui Ceauşescu

Tot despre disfuncţionalităţi în modul de operare al Poliţiei Române vorbeşte şi Radu Viorel, preşedintele Asociaţiei Taxime­triştilor Independenţi din România: „Problema roiului de taximetrişti-piraţi datează de pe vremea lui Ceauşescu. Ăia au ieşit la pensie, au venit copiii, copiii copiilor şi tot aşa. Este o familie acolo. Sunt de acolo, ­de-ai locului, din localităţile Otopeni, Baloteşti… Chiar şi când era monopolul Flytaxi acolo în incinta Aeroportului Otopeni, chiar şi atunci se opera la fel. Aceşti oameni au exclusivitate. Părerea mea e că sunt mână în mână cu poliţiştii din spaţiul aeroportuar şi cu paza de acolo. E ca o unitate militară aeroportul ăsta, la câtă securitate este. Nu are nimeni voie să mişte. Dacă ei nu ar permite acostarea de persoane acolo, acest lucru nu s-ar întâmpla. În ianuarie a fost împuşcat unul din taxi­me­triştii noştri în cap şi în mână cu un pistol cu bile, după acelaşi scandal cu taximetriştii-piraţi din Aeroportul Otopeni. Clienţii erau foarte puţini, ai noştri stăteau ca proştii în parcare să-i aştepte, iar piraţii luau clienţii direct din buza aeroportului. Văzând că toţi clienţii îi iau piraţii, ăştia s-au răţoit: «Nu se poate ca voi să luaţi toţi clienţii». Atunci a fost scandal şi cu poliţia şi cu paza aeroportului”. 

Poliţia şi aeroportul joacă ­ping-pong cu castana fierbinte

Departamentul de comunicare al IGPR ne-a declarat că, deşi administraţia aeroportuară de pe Henri Coandă invocă lipsa atribuţiilor legale pentru a-i legitima şi sancţiona pe membrii bandelor de racolatori, totuşi aeroportul are contract cu o firmă de pază, care s-ar putea implica mai activ în reţinerea indivizilor prinşi că racolează pasageri. Precizăm că firma de pază agreată de Aeroportul Otopeni este Romprest SRL, ce apa­rţine lui Florian Valter Buşcă, un afacerist abonat la afaceri cu societăţi din subordinea Ministerului Transporturilor.

Conducerea aeroportului a recunoscut că în terminalul de sosiri internaţionale lucrează doar doi oameni pe tură, însă se apără spunând că agenţii de pază tocmiţi de aeroport „primesc în consemn şi pe bază de proces-verbal să păzească bunuri, să păzească zone, nu au atribuţii directe privind pro­tecţia cetăţeanului, fiind societate comercială, nu poliţie”. Cu toate acestea, Valentin Iordache ne-a declarat că agenţii au intervenit de mai multe ori pentru alungarea „piraţilor” de la terminalul de sosiri. În acest sens directorul de la Otopeni ne-a arătat două „rapoarte de eveniment” pe care agenţii de pază privaţi le-au întocmit pentru 5 „cărăuşi de bagaje” pe care i-au predat poliţiei în decembrie 2011. Printre aceştia apare menţionat şi numele lui „Vlad Nicolae”, ucigaşul japonezei.

Taximetriştii autorizaţi, marii pierzători

Crima din pădure a afectat serios afacerile taximetriştilor care funcţionează legal, ne-a declarat Radu Viorel, preşedintele Asociaţiei Taximetriştilor Independenţi din România: „Numărul de clienţi a scăzut, se face o campanie în afara ţării noastre despre crima care s-a petrecut în Aeroportul Otopeni. E tragic ce i s-a întâmplat acelei fete, dar noi ca taximetrişti suferim. Se simte clar la încasări. Înainte de crima acesta, colegii veneau la ora 8 în aeroport şi la 10-10.30 plecau în cursă din acel ţarc în care stau taximetriştii autorizaţi. Nu mă refer la cei piraţi care stau şi preiau clienţii direct de a bara de la sosire. Acum timpul de aşteptare al unui taximetrist până să ia o cursă este de peste cinci ore”.

Moartea tinerei japoneze de 20 de ani a provocat şi „o şedinţă” ce se va ţine mâine la Ministerul Transporturilor şi la care vor participa Jandarmeria, SRI, MAI, Administraţia Aeroportului Henri Coandă, firma de pază Romprest şi reprezentanţii taximetriştilor, pentru a găsi soluţia prin care să le vină de hac piraţilor. Ar fi o premieră. 

Ucigaşul japonezei a primit 7 amenzi în 2 ani

Nicolae Vlad, 26 de ani, ucigaşul studentei japoneze, este acum cercetat de procurori pe baza unor “indicii temeince” pentru încă un caz de omor calificat, 5 violuri, 5 tâlhării, 6 violări de domiciliu şi două lipsiri de libertate: -în noaptea de 5 spre 6 august 2012, a violat şi ucis prin strangulare o bătrână de 73 de ani din Baloteşti, după ce a violat-o.

-în noaptea de 28 spre 29 aprilie 2012, Vlad ar fi intrat într-o casă din Ilfov, unde a agresat o persoană şi şi-a însuşit un telefon mobil. -în 1 martie 2012, tânărul ar fi pătruns într-o casă din Capitală, unde a violat o femeie şi i-a furat bani şi produse alimentare. -în 24 februarie 2012 ar fi intrat în casa altei femei din Bucureşti, pe care a violat-o, după care i-a furat banii şi bijuteriile -în noaptea de 25 spre 26 februarie 2011, ar fi pătruns în locuinţa unei femei din Ilfov, pe care a legat-o de mâini şi de picioare, după care a violat-o şi i-a furat banii şi un telefon mobil. Procurorii au „indicii temeinice” că Vlad este autorul infracţiunilor din acest caz.

Click pe imagine pentru a mări

-în mai-august 2010, Nicolae Vlad ar fi intrat de mai multe ori în casa unei femei din judeţul Ilfov, pe care a violat-o, însă aceasta nu a depus plângere penală.Momentan poate fi cercetat în această speţă doar pentru violare de domiciliu. Bizar erst că deşi una dintre victimele lui Nicolae Vlad l-ar fi recunoscut drept agresor şi s-ar fi oferit să plătească singură probele ADN, dar anchetatorii au refuzat-o în mod ciudat. Conform unor surse din IGPR, Nicolae Vlad, a fost amendat de Poliţia Română de 7 ori doar în 2011 şi 2012.

Click pe imagine pentru a mări

Nu ni s-a putut preciza dacă aceste amenzi au şi fost plătite, deoarece “Poliţia nu are atribuţii de încasări bugetare”. De asemenea în decembrie 2011, firma de pază a aeroportului l-a prins de două ori pe tânăr practicând cărăuşia ilegală.

(Am încercat să-l contactăm pe ministrul actual de interne, Mircea Duşa, dar nu ne-a răspuns).