Premierul Ponta a încercat să fixeze un corset preşedintelui Traian Băsescu pentru participarea la summit-ul UE de săptămâna viitoare evocând „exercitarea dreptului de veto” în cazul în care România nu va primi ceea ce doreşte în negocierile privind bugetul european pentru perioada 2014-2020. România nu va putea însă să adopte o poziţie intransigentă fără sprijinul unor ţări precum Polonia şi Spania iar Băsescu riscă să fie acuzat la întoarcere că „a trădat interesele naţionale”.
Ponta s-a dus ieri seară la întâlnirea cu Traian Băsescu dedicată Consiliului European de pe 22-23 noiembrie pentru a-i cere mandat de reprezentare şi a ieşit declarând că el a refuzat să-l însoţească pe preşedinte la Bruxelles după ce acesta din urmă l-ar fi invitat să participe. Motivul invocat de Ponta pentru acest refuz a fost dorinţa sa de „a nu se crea confuzii”. În ce ar putea consta însă confuziile invocate de premier dacă ar fi fost alături de preşedinte? Pe scurt, Ponta nu vrea să îşi asume responsabilitatea pentru un foarte probabil eşec al negocierilor privind bugetul pentru perioada 2014-2020, pe care are grijă să o lase în întregime în sarcina lui Băsescu.
„Mandatul” ipocrit dat de guvern preşedintelui
Guvernul nu poate da mandat pentru reprezentare internaţională preşedintelui, care este singur responsabil pentru negocierea acordurilor şi tratatelor. În mod normal, poziţia guvernului sau a prim-ministrului este comunicată preşedintelui fără a fi însă făcută publică, pentru a nu „încorseta” libertatea acestuia de negociere. În pofida tonului său conciliator care lăsa aparenţa de cooperare instituţională, Ponta nu a avut eleganţa de a lăsa această libertate preşedintelui şi a subliniat apăsat poziţia Cabinetului faţă de temele aflate în discuţie. Obiectivul guvernului este aşadar menţinerea sumelor care revin României în proiectul de buget propus de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso pentru agricultură prin Politica Agricolă Comună (PAC) precum şi aşa-numitelor „fonduri de coeziune” destinate dezvoltării regionale pentru reducerea diferenţelor de dezvoltare între diversele regiuni de dezvoltare din Uniunea Europeană. Mai mult, Ponta a menţionat explicit că România ar trebui să opună dreptul de veto propunerii alternative de buget a preşedintelui Herman van Rompuy, „scursă” miercuri către presă „pe surse”. Pe lângă faptul că un premier în funcţie nu poate formula o poziţie publică faţă de un document apărut „pe surse” şi neasumat de preşedinţia UE, Ponta ştie foarte bine că pretenţia sa este imposibil de satisfăcut.
Despre ce va fi vorba la Bruxelles
Barroso a propus un buget de 1033 de miliarde de euro, nu pentru că ar fi crezut că va fi acceptat, ci pentru a avea de unde să scadă, având în vedere că Germania anunţase încă de anul trecut că doreşte o reducere a bugetului UE cu 100 de miliarde. Intră în scenă van Rompuy care vine cu o soluţie de „compromis”, propunând o reducere cu 74,5 miliarde faţă de propunerea Barroso, grosul fiind tăiat de la ….agricultură şi coeziune. De ce? Pentru că principalii contributori sunt Germania, Marea Britanie, Olanda şi Suedia, principalul beneficiar al PAC este Franţa, iar principalii beneficiari ai Coeziunii sunt statele din est. Acestea – România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria -, cărora li s-au asociat Spania Malta, Portugalia, Slovenia, Cipru, Grecia şi Croaţia au format un grup de presiune numit „Prietenii Coeziunii” care fac lobby pentru menţinerea acestor fonduri pentru a avea forţă superioară de negociere. Marea Britanie, care nu dă subvenţii la agricultură, insistă pentru reducerea fondurilor PAC spre furia Franţei şi toţi patru insistă pentru reducerea fondurilor de coeziune, care par victimele sigure ale negocierilor. În plus, pentru a sparge solidaritatea „Prietenilor” propunerea van Rompuy prevede o creştere cu 15% faţă de exerciţiul bugetar 2007-2011 pentru statele cu peste 60% absorbţie şi de numai 10% pentru cele sub 60%. România a avut 10% absorbţie şi, fără sprijinul celorlalţi doi „granzi” Polonia şi Spania are foarte puţin spaţiu de manevră şi nu îşi poate permite să utilizeze dreptul de veto fără a rămâne izolată şi fără a pierde şi puţina forţă de negociere de care dispune.
Ponta ştie foarte bine lucrurile acestea dar a preferat să arunce în spatele lui Băsescu întreaga povară a unui eşec al negocierilor în urma cărora România va primi în mod cert mai puţin decât îşi doreşte.
