0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialMitinguri de susţinere a familiei Bodnariu la Galaţi şi Dâmboviţa

Mitinguri de susţinere a familiei Bodnariu la Galaţi şi Dâmboviţa

UPDATE: Un miting de solidaritate cu familia Bodnariu, stabilită în Norvegia, ai căror copii au fost luaţi de autorităţile acestei ţări, a avut loc sâmbătă în Piaţa Mihai Viteazul din Târgovişte. Potrivit Agerpres, protestul a fost organizat de bisericile Penticostală, Baptistă şi Evanghelică şi a reunit aproximativ 500 de persoane. 

Organizatorii au precizat că manifestarea este una paşnică şi i-au îndemnat pe participanţi să se manifeste civilizat. În acelaşi timp cu susţinerea arătată familiei Botnariu, participanţii au militat şi pentru schimbarea Constituţiei, în sensul definirii familiei ca uniune între un bărbat şi o femeie. 

Manifestarea a început cu rugăciunea ”Tatăl nostru”, rostită de toţi cei prezenţi. În primele rânduri ale publicului, în faţa unei scene de pe care s-au rostit discursurile, au stat copii de diferite vârste, cu pancarte. Cei prezenţi au avut steaguri tricolore şi pancarte cu steagul Norvegiei şi au afişat mesaje, în română şi engleză, precum: ”Norvegia, redă copiii familiilor”, ”O familie sănătoasă = o societate sănătoasă”, ”Barnevernet = childhood killer”, ”Vreau la mama”. 

La miting a fost prezent şi decanul Facultăţii de Teologie a Universităţii Valahia Târgovişte, Marian Vîlciu, care a ţinut un discurs. Au mai participat primarul interimar al municipiului Târgovişte – Cristian Stan, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, senatorul Titus Corlăţean. 

”Vă felicit pentru că oraşul dumneavoastră, capitală de judeţ, s-a alăturat multor altor oraşe ale ţării şi multor alte oraşe din alte ţări europene sau din SUA (…) şi demonstrează solidaritate în jurul unei cauze atât de importante: cauza familiei creştine. Este, pe de o parte, foarte important să fim alături de familia Bodnariu, de familia Nan şi, din păcate, de multe alte familii de români sau familii mixte aflate în suferinţe, dar cred, şi asta am simţit-o mai de multă vreme, cred că e vorba de mai mult decât atât, nu e vorba doar de cauza unei familii sau a alteia, este vorba de o cauză mult mai serioasă, este vorba de o bătălie, care este foarte dură în clipa de faţă, o bătălie care se duce împotriva familiei creştine şi o bătălie în care nu trebuie să stăm deoparte”, a afirmat senatorul Titus Corlăţean. 

=============

Aproximativ o mie de persoane din Galaţi, Brăila şi Focşani au participat sâmbătă la o manifestaţie, organizată de Alianţa Evanghelică din Galaţi, în semn de solidaritate cu familia Bodnariu, dar şi cu alte familii din Norvegia ai căror copii au fost luaţi de către instituţia pentru protecţia copiilor – Barnevernet, informează Agerpres

Oamenii au ascultat discursurile mai multor pastori din Galaţi, Brăila şi Vrancea şi au afişat pancarte în culorile drapelului Norvegiei, pe care erau inscripţionate, în română şi engleză, mesaje precum: „Norvegia, înapoiază copiii familiei Bodnariu”, „Locul copiilor este în familie”, „Susţinem familia Bodnariu”, „Românii cred în valoarea familiei”, „Nu vreau să mă despart niciodată de mami şi tati”. 

La finalul mitingului, care a fost paşnic, cei prezenţi au semnat o rezoluţie ce cuprinde opt puncte şi pe care Alianţa Evanghelică din Galaţi o va înainta autorităţilor locale şi centrale şi prin care se reiterează dorinţa reîntregirii familiei Bodnariu.

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă