UE şi-a timis agenţii europeni în inspecţie de-a lungul României pentru a pune capăt agriculturii de subzistenţă şi pentru a încuraja antreprenoriatul. Dar ţăranii rezistă în faţa poveţelor şi învăţămintelor venite de la Bruxelles, fiind reticienţi să îşi dea pământurile în cooperative, scrie într-un reportaj publicaţia franceză “Le Monde Diplomatique”.
Jurnaliştii francezi i-au însoţişi pe misionarii europeni în mai multe sate din România.Drumul până în prima localitate e descris cu umor. Primele semne încurajatoare apar atunci când o pancartă uriaşă pe care scrie Pioneer poate fi văzută înălţându-se în mijlocul unui lan de sute de hectare. Un pic mai departe, un ţăran stă în iarbă. Citeşte o carte şi cu un ochi este atent la vaca ce paşte câţiva metri mai încolo. Gabriel Garban director de comunicare al APIA, le citează jurnaliştilor din Lucian Blaga: “eu cred că veşnicia s-a născut la sat.” Apoi continuă: “ţăranul pe care l-aţi văzut este titpic pentru modul în care România face agricultură. El nu este competitiv. Cum să ajungi pe piaţa comună europeană cu o vacă ce dă cinci litri de lapte?”
A emigrat de foame
Aşa că misionarii europeni trec la îndreptarea acestor deficienţe în localitatea Şercaia. Pe peretele primăriei un afiş anunţa faptul că “Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a venit în satul nostru”. Într-un cort înălţat pe terenul de fotbal din centrul comunei, şase misionari europeni explică ţăranilor pe calculator, în programul power-point cum pot obţine o finanţare pentru o fermă de lapte. Europa ar vrea ca cei 3,5 milioane de fermieri români, care deţin în proprietate miai puţin de un hectar, să devină potenţiali antreprenori.
La 300 de kilometri distanţă, la Vinţu de Jos, Teodor Vingărzan şi fiul său îşi gospodăresc cele 50 de hactare. Practică o agricultură de subzistenţă, care le aduce un venit mai mare decât cei 300 de euro pe care i-ar câştiga ca şi angajaţi la oraş. Fiul său mai tânăr a emigrat în SUA. “De curând avem apă curentă la robinet, iar pentru noi asta înseamnă un pas spre modernitate. La finalul anului, de Crăciun sacrificăm un porc, avem lapte şi ouă”, spune Vingărzan care foloseşte balega animalelor pentr a-şi fertiliza solul. În lupta sa pentru un trai mia bun, Teodor îşi varsă năduful pe Uniunea Europeană: “Produsele noastre bio sunt sufocate de produsele din Europa de vest, puternic subven’ionate. Nu ne putem vinde producţia, deoarece la piaţă toate produsele, chiar şi cartofii sunt fie italieneşti, fie frantuzeşti”.
Libanezul fericit
Familia Fiţ din Alba Iulia a decis că salariu de profesori (180 de euro pe lună) nu le ajunge nici pentru a-şi acoperi cheltuielile curente. Aşa că îşi suplimentează veniturile cultivând puţinul pământ pe care îl au şi crescând câteva animale.
După cele două experineţe catalogate a fi mai puţin fericite pentru agricultura autohtonă, jurnaliştii găsesc şi exemple pozitive. Dupa călătoriile în China şi în Germania, Tiberiu Biriş a deschis o cooperativă de producţie apicolă în care sunt implicaţi 200 de producatori. Aceştia produc, cu o tehnologie modernă, 400 de tone de miere anual. Producţia este trimisă în întregime la export. “Mierea românească nu poate ajunge pe piaţa autohtonă” spune Teodor Părău, proprietar a 200 de stupi deoarece e prea scumpă pentru puterea noastră de cumpărare”. În Bârca un investitor libanez a cumpărat patru clădiri ale unui fost CAP şi creşte 120.000 de găini. Este fericit cu proifitul pe care îl obţine dar mai ales cu faptul că afacerea l-a costat mai puţin de un million de euro. Iar cei 25 de angajaţi nu îl costă mai nimic..
Concluzia articolului este tristă: deşi pământul şi condiţiile climaterice ar trebui să ne permită să ne hrănim populaţia, agricultura nu este performantă astfel încât 70% din produsele agricole sunt importate.
