Guvernul României a aprobat organizarea în România, în acest an, a Conferinței Regionale Europene INTERPOL.
„Costurile organizării conferinței sunt estimate la 300.000 euro și vor fi suportate din bugetul pe anul 2015 al Ministerului Afacerilor Interne”, a anunțat Executivul.
Conferința va fi organizată la București de către MAI, prin Inspectoratul General al Poliției Române, în perioada 19 – 21 mai.
Participanții vor discuta subiecte vizând cooperarea polițenească operativă, precum și instrumentele puse la dispoziția statelor membre pentru combaterea și prevenirea criminalității transfrontaliere.
Citește și: Interpol: Ameninţarea teroristă, mai mare ca oricând
România este membru fondator al Organizației Internaționale de Poliție Criminală (OIPC) INTERPOL, în anul 1923. De asemenea, România este primul stat din estul Europei care a readerat la organizație după cel de-al doilea război mondial (1973).
190 de state sunt în prezent membre ale organizației. România este unul din principalii contributori și utilizatori ai bazelor de date INTERPOL, fiind pe locul 3 în Uniunea Europeană și locul 7 în regiunea europeană.
La Conferința de la București sunt așteptați peste 150 de delegați din 50 de țări, precum și reprezentanți ai unor organizații internaționale invitați de Secretariatul General al OIPC INTERPOL.
Guvernul se asigură că participanții la acțiunea INTERPOL vor obține „fără dificultate” viza pentru România
Documentele aprobate la ultima ședință a Guvernului au urmărit și facilitarea accesului în România a participanților la Conferința INTERPOL.
„România, ca stat gazdă, trebuie să se asigure că reprezentanții țărilor invitate și observatorii vor obține, fără dificultate, viza de intrarea pe teritoriul României și vor beneficia de exceptarea de la taxele vamale a echipamentelor tehnice și științifice furnizate de organizație pentru desfășurarea conferinței”, a explicat Guvernul României.