3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialMiercurea Ciuc: Străzile și subsolurile au fost inundate, în urma ploilor puternice

Miercurea Ciuc: Străzile și subsolurile au fost inundate, în urma ploilor puternice

Mai multe străzi şi subsoluri din Miercurea Ciuc au fost inundate, marţi după-amiază, în urma unei ploi puternice, relatează Mediafax.

Marţi după-amiază, la Miercurea Ciuc a plouat torenţial şi a căzut grindină, iar vântul a suflat cu 60 de kilometri la oră la rafală, smulgând ţiglele de pe acoperişuri, potrivit meteorologului Gyorfi Tunde de la Staţia Meteo Miercurea Ciuc.

Şeful Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat că în urma căderilor însemnate de precipitaţii au fost inundate subsolurile mai multor case şi blocuri din oraş, patru echipaje de pompieri de la Detaşamentul Miercurea Ciuc intervenind cu motopompe pentru scoaterea apei.

De asemenea, mai multe străzi din municipiu au fost inundate, traficul desfăşurându-se cu dificultate, în special la intrarea în municipiu dinspre judeţul Braşov.

De asemenea, vântul a rupt sau smuls din rădăcini mai mulţi arbori, fără ca vreo persoană să fie rănită, iar în mai multe zone din oraş locuitorii au rămas fără curent electric.

"Având în vedere că în Miercurea Ciuc a plouat abundent mai bine de o jumătate de oră, pentru a face faţă solicitărilor, la Detaşamentul de Pompieri Miercurea Ciuc a fost chemat şi personalul din tura liberă pentru completarea efectivelor care intervin pe teren", a declarat şeful ISU Harghita.

Judeţul Harghita se află sub avertizare meteo de precipitaţii sub formă de aversă ce pot depăşi 25 litri pe metrul pătrat, însoţite de grindină şi intensificări ale vântului, până la ora 19.30.

Cele mai citite

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă