Michaela Tonitza Iordache, profesor universitar doctor la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale (UNATC) din Bucuresti, sotia regretatului actor Stefan Iordache, a murit sambata, la varsta de 67 de ani, potrivit unui comunicat al UNATC, citat de NewsIn.
Potrivit Antena 3, Michaela Tonitza Iordache s-a stins din viata sambata dimineata, la Spitalul Elias din Capitala, dupa ce s-a aflat in coma o saptamana.
Nascuta la 9 noiembrie 1942, Michaela Tonitza Iordache si-a inceput activitatea didactica in cadrul Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" din Bucuresti, in anul 1967. Dupa 1978 a lucrat ca director artistic si secretar literar la Teatrul Mic si Teatrul "Ion Creanga", pentru ca, intre 1986 si 1999 sa fie director al Teatrului Tandarica din Bucuresti.
Michaela Tonitza Iordache a desfasurat, de asemenea, o bogata activitate literara, remarcandu-se prin dramatizarea unor texte precum: "Maestrul si Margareta", dupa Mihail Bulgakov, "Evreul Süss", dupa Leon Feuchwanger, "Patul lui Procust", dupa Camil Petrescu, "Clipa", dupa Dinu Sararu, "Un om de afaceri", dupa Shalom Alehem, "Adunarea Pasarilor", dupa Farrin Udin Attar, "Lolita", dupa Vladimir Nabokov, "Oblomov", dupa I. A. Goncearov.
Pe langa studiile aparute in volume colective si in reviste de specialitate din tara si din strainatate, Michaela Tonitza Iordache a publicat urmatoarele titluri: "Arta teatrului" (coautor George Banu, Editura Nemira, Bucuresti, 2004), "Despre joc" (Editura Junimea, Iasi, 1980), "Eliza Petrachescu" (Editura Meridiane, Bucuresti, 1981).
Incepand din 1999 s-a dedicat exclusiv profesiei de formator al viitorilor teatrologi, devenind seful Catedrei de Teatrologie din cadrul Facultatii de Teatru a UNATC. "I.L. Caragiale" din Bucuresti.
A fost vicepresedinte al Filialei romane a Uniunii Internationale a Marionetistilor – UNIMA si membru al Sectiei romane a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru – AICT.
Michaela Tonitza Iordache a fost casatorita, din 1970, cu regretatul actor Stefan Iordache, care s-a stins din viata pe 14 septembrie 2008, la varsta de 67 de ani, din cauza unei leucemii.
UNITER – Uniunea Teatrala din Romania si AICT – Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru – Sectia romana isi exprima profunda tristete la disparitia celei ce a fost Michaela Tonitza Iordache, profesor universitar doctor la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" (UNATC) din Bucuresti, specializarea Teatrologie.
Cei care doresc sa ii aduca un ultim omagiu o pot face luni, 15 martie, la Teatrul Tandarica (Sala Lahovari- Str. Eremia Grigorescu nr. 24), intre orele 10.00 – 13.00.