Primarul Constanței și ministrul Transporturilor vor discuta, mâine, cu operatorii și sindicaliștii din port.
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat că va avea o discuție, mâine, cu operatorii și sindicaliștii din Portul Constanța, împreună cu ministrul Transporturilor, Dan Șova. ”Ministrul Șova va veni la Constanța, la canale, unde o să discutăm probabil și de ecluza pe care dorim să o facem între lac și mare. Va face și o vizită în port, unde vom avea o discuție cu reprezentanții operatorilor, patroni, directori, ce sunt pentru, că acolo sunt foarte mulți operatori în banca lor care și-au făcut treaba”, a spus primarul. Acesta a afirmat că, în ceea ce privește sindicaliștii, există atât voci care susțin preluarea mai multor acțiuni ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța de către Consiliul Local, cât și voci care se opun. ”Acolo lucrurile sunt împărțite. Sunt anumite sindicate ale oamenilor care lucrează la firmele milionarilor din port și sigur care se împotrivesc. Ați văzut că se împotrivesc pe absolut toate căile. Însă portul este mare, în port lucrează 30.000 de oameni, sunt foarte mulți operatori care nu au nicio problemă și care chiar doresc acest transfer și o transparentizare a portului”, a spus acesta. Radu Mazăre a mai afirmat că pe el îl interesează să crească numărul locurilor de muncă și să crească traficul, în timp ce operatorii ar fi interesați să-și păstreze monopolul. ”Știți că a învățat deja toată România, știu cât plătesc acești operatori la stat, știu că a fost dată o ordonanță de guvern specială pentru ei ca să mențină prețurile de acum 20 de ani și se bat pe toate căile. Sigur, dacă au angajați, își trimit angajații să facă petiții sau demonstrații se duc pentru că asta e lumea, asta e și viața și înțeleg viața reală”, a mai spus primarul.
Reamintim că Primăria Constanța vrea să preia încă 13 % din acțiunile CNAPMC, pe lângă cele 20% pe care le deține deja, și vrea să scoată la bursă încă 14% din acțiuni, statul romând urmând astfel să piardă controlul asupra Portului Constanța. a