17.8 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialMai multe tronsoane de drum, închise, miercuri seară, din cauza inundațiilor

Mai multe tronsoane de drum, închise, miercuri seară, din cauza inundațiilor

Mai multe tronsoane de drum din judeţul Giurgiu sunt închise circulaţiei, miercuri seară, din cauza inundațiilor, însă nu există localităţi izolate, relatează Mediafax.

Potrivit datelor furnizate, miercuri seară, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, mai multe tronsoane de drum judeţean şi comunal sunt complet închise, din cauză că au fost inundate.

Astfel, circulația este întreruptă pe drumul judeţean 412 C în zona ”Podul Pescari”, autorităţile recomandând ca rută ocolitoare DJ 601 Crevedia Mare – Goleasca. De asemenea, sunt închise circulaţiei drumul comunal 191 Vadu Lat – Angheleşti, în zonă circulându-se prin Clejani – Anghelești, precum şi drumul comunal 105 Iepureşti – Chirculeşti, fiind recomandată ruta ocolitoare prin Băneşti.

Alte cinci tronsoane de drum, între care un drum judeţean şi patru drumuri comunale, din judeţul Giurgiu au fost inundate miercuri, însă traficul pe acestea nu a fost închis.

De asemenea, 12 comune din județ sunt afectate de inundaţii miercuri seară, fiind vorba despre localităţile Iepureşti, Singureni, Călugăreni, Vânătorii Mici, Crevedia Mare, Roata de Jos, Bulbucata, Clejani, Letca Nouă, Bucşani, Hotarele şi Comana. Peste 1.300 de hectare de teren agricol, 1.461 de hectare de păşune şi 740 de hectare de pădure sunt acoperite de ape. Totodată, 123 de curţi şi grădini au fost inundate, 14 fântâni sunt colmatate şi trei podeţe au fost avariate.

Județul Giurgiu se află sub incidența unei avertizări cod galben pe râul Argeş şi a cod portocaliu pe cursurile de apă din bazinele hidrografice ale râurilor Neajlov, Sabar şi alte râuri mici din bazinul inferior al Argeşului.

Cele mai citite

Ședință de urgență la Ministerul Mediului, în contextul debitelor Dunării

La ședință participă reprezentanți de la Apele Române și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Reprezentanții instituțiilor care urmăresc cotele Dunării vor merge în...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă