3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialLocalități din 11 județe, afectate de furtunile din ultimele 24 de ore....

Localități din 11 județe, afectate de furtunile din ultimele 24 de ore. Zeci de copaci au căzut pe mașini sau pe drumuri, iar mai multe curți au fost inundate. Comandament de urgență la Primăria Capitalei

UPDATE 18,00: La Primăria Capitalei s-a format un comandament de urgență care să monitorizeze și să intervină pentru contracararea fenomenelor meteo nefavorabile din ultimele zile.

Marți până la ora 16,30, în București s-au consemnat o serie de incidente. Un copac a căzut pe o mașină pe strada Petre Crețu nr. 1, un altul s-a prăbușit pe b-dul Mărăști, intrare Spital Elias, ceilalți doi pomi căzând pe str. Caraiman/str. Paraschiva Gherghel, respectiv pe șos. Gheorghe Sisești nr.145. Totodată, s-au înregistrat semafoare defecte pe str. Brașov/b-dul Timișoara, Piața Presei Libere, str. Ceahlău/Calea Crângași.

La intersecția bulevardului Ghencea cu strada Brașov s-a produs o avarie la rețeaua de contact a tramvaiului 41, ceea ce a determinat întreruperea circulației pe ambele sensuri.


În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 11 judeţe pentru înlăturarea efectelor negative ale ploilor abundente. Peste 40 de arbori au căzut pe carosabil sau maşini, iar mai multe imobile, curţi şi subsoluri au fost inundate, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost emise 91 atenţionări şi avertizări imediate Cod Galben şi Cod Portocaliu de ploi, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni. Vremea rea a produs pagabe în 26 localităţi din 11 judeţe, respectiv Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, precum şi în municipiul Bucureşti.

Pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru înlăturarea a 42 de arbori de pe carosabil sau autoturisme şi pentru evacuarea apei din șapte imobile, șase anexe, 13 curţi şi șase subsoluri. De asemenea, vântul puternic a afectat patru acoperişuri.

IGSU mai arată că din cauza ploilor şi aluviunilor de pe carosabil, circulaţia rutieră pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova şi pe DJ 203K, în zona localităţii Lopătari, din Buzău, s-a desfăşurat cu dificultate, iar echipe specializate au intervenit pentru remedierea situaţiei.

ALBA

Peste 2.500 de abonaţi din mai multe comune din Munţii Apuseni au rămas, marţi dimineaţă, fără electricitate în urma unei furtuni puternice care a doborât zeci de brazi, iar unii dintre aceştia au căzut peste liniile de alimentare. O casă din comuna Scărişoara a fost lovită de un trăsnet care a declanşat un incendiu în urma căruia imobilul a ars aproape în întregime, potrivit Mediafax.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, o furtună puternică a doborât zeci de brazi în zona Munţilor Apuseni, iar unii dintre aceştia au căzut peste liniile de alimentare cu energie electrică afectând 79 de posturi de transformare din zonele Arieşeni, Gârda, Scărişoara, Poiana Vadului, Avram Iancu, Sohodol şi Vidra.

În urma acestor defecţiuni 2.518 de consumatori din aceste zone au rămas, marţi dimineaţa, fără curent electric. Totodată, o casă din satul Veseşti, comuna Scărişoara, a fost lovită de un trăsnet care a declanşat un incendiu în urma căruia imobilul a ars aproape în întregime.

 HUNEDOARA

 

Trei mașini au fost avariate, două acoperișuri au fost luate de vânt și doi copaci s-au prăbușit la pământ din cauza unei furtuni puternice care s-a abătut în cursul nopții de luni spre marți peste zona municipiului Deva, fără să fie semnalate victime omenești, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, potrivit Agerpres.

„Copacii au căzut pe strada Viilor, iar unul dintre ei a avariat două mașini. De asemenea, două acoperișuri au fost luate de vânt în zona Pieței Centrale din Deva. Unul dintre aceste acoperișuri a căzut peste o mașină", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, căpitan Bogdan Dănăiață.

Furtuna a mai produs pagube în zona Câmpu lui Neag, din Valea Jiului, unde o gospodărie a fost inundată, nici aici nefiind semnalate victime sau persoane rănite.

Pompierii militari din Deva și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Uricani au intervenit în cursul nopții pentru degajarea copacilor și acoperișurilor, dar și pentru scoaterea apei din gospodăria inundată.

Recomandarea IGSU

Având în vedere că şi în următoarea perioadă de timp sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase în mare parte a ţării, IGSU recomandă cetăţenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia şi să deconecteze aparatura casnică. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor ar trebui să se realizeze în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...
Ultima oră
Pe aceeași temă