2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialLiviu Dragnea, citat în dosarul Referendumului

Liviu Dragnea, citat în dosarul Referendumului

 Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale,şi alţi 74 de inculpaţi au fost citaţi, astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul Referendumului din 2012,în care ar fi fraudat voturile pentru demiterea fostului preşedinte, Traian Băsescu, conform Digi24.

După audierea a sute de martori, vineri, au fost citaţi şi cei 75 de inculpaţi care ar fi pus la cale un sistem naţional de fraudare a voturilor la referendumul din 2012.

Potrivit DNA, 429 de semnături de pe listele de vot au fost falsificate. Procurorii spun că toate aceste persoane, în urma unor indicaţii stricte primite din partea liderului social-democrat, se fac vinovate de „falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători”.

La referendum au votat persoane care nu erau în ţară în acel moment,dar şi persoane care nu s-au prezentat la vot.

Toate persoanele inculpate au făcut parte din comisiile electorale a 11 secţii de vot din Teleorman, Olt, Gorj şi Vrancea.

Audierile se vor ţine la Curtea Militară, deoarece Instanţa Supremă nu are camere suficient de încăpătoare. 

Cele mai citite

Israel: Liderul opoziției îngrijorat de restrângerea libertății presei

Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la o serie de propuneri guvernamentale despre care crede că vor restrânge şi...

Propunerea lui Trump pentru pace în Ucraina. Ce se întâmplă cu aderarea la NATO

În public și în privat, consilierii lui Donald Trump fac propuneri pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Din afirmațiile lor, reiese că autoritățile...

Avertisment dur de la Departamentul de stat al SUA: Parteneriatul Strategic cu România este în pericol

Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noaptea, un avertisment dur în legătură cu alegerile din România. SUA sunt îngrijorate că alegerile ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă