Şeful PDL Bihor, Ştefan Seremi, spune că la întâlnirea de marţi seară cu liderii locali ai PDL ,Traian Băsescu „a insistat mai ales pe problema relansării guvernării şi dacă e nevoie de o schimbare de guvern sau nu”, adăugând că preşedintele a spus că poate ar fi mai bine dacă ar veni cu alt premier, potrivit Mediafax.
„Domnul preşedinte a abordat aceleaşi probleme care au fost discutate şi la întâlnirea cu parlamentarii. A insistat mai ales pe problema relansării guvernării şi dacă este nevoie de o schimbare de guvern sau nu. Preşedintele a punctat problemele care ne stau în faţă şi ne-a spus că ar fi poate mai bine dacă am veni cu alt premier. Nu a folosit chiar aceste cuvinte, dar asta a fost ideea”, a declarat preşedintele PDL Bihor, deputatul Ştefan Seremi.
El a spus că motivul pentru care şeful statului propune eventuala schimbare a premierului este deteriorarea imaginii publice a acestuia, în urma măsurilor „nepopulare” luate pentru diminuarea efectelor crizei.
„Domnul preşedinte ne-a spus că premierul Emil Boc a luat măsuri necesare, dar foarte nepopulare”, a spus Seremi.
Preşedintele Traian Băsescu a avut întâlniri, marţi, cu parlamentarii PDL, iar seara cu liderii locali ai partidului, în care a susţinut necesitatea înlocuirii lui Emil Boc cu un premier tehnocrat, însă nu a obţinut sprijinul partidului în acest sens.
Traian Băsescu a declarat, marţi, după întâlnirea cu parlamentarii PDL, că a demarat consultări cu partidele şi grupurile aflate la putere cu privire la posibilităţile de relansare a încrederii în coaliţie şi în Guvern, menţionând că discuţiile pentru o soluţie finală în acest sens vor avansa după alegerile din UDMR.